Anca Dragu: Plafonul pentru programul „Prima Casă” va fi suplimentat în septembrie

Plafonul pentru programul "Prima Casă" va fi suplimentat în luna septembrie, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program, astfel încât toate părțile implicate să își poată face planuri pe un astfel de termen, a declarat marți seară, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
Filip Stan
30 aug. 2016, 19:38
Anca Dragu: Plafonul pentru programul

„Programul va fi suplimentat în septembrie pentru 2016 și în octombrie vom avea o strategie pentru acest program pe termen mediu, de cinci ani, astfel încât să evităm eventualele sincope în derularea programului”, a precizat ministrul Finanțelor, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, cererea de finanțări pe „Prima Casă” a crescut foarte mult în perioada discuțiilor cu privire la Legea Dării în plată, iar acum se întâmplă la fel pentru că „oamenii nu știu dacă programul va mai fi la anul sau nu”.

Ministrul Finanțelor a precizat că și în acest caz este nevoie de predictibilitate, astfel încât atât cetățenii cât și dezvoltatorii imobiliari să își poată face planuri pe termen mediu.

Programul „Prima Casă” a avut, inițial, alocat un plafon de 1,6 miliarde de lei pentru acest an, care a fost suplimentat cu încă 500 de milioane de lei, după intrarea în vigoare a Legii privind darea în plată. Programul are 170.000 de beneficiari și rata de neperformanță este de 0,04%.

Citeşte şi Anca Dragu, ministrul Finanţelor: Creşterea economică este una sustenabilă

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Ramona Păun, însărcinată pentru prima oară la 40 de ani cu nepotul celebrului actor
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte