Ambasadorul unui stat arab la Paris este acuzat de VIOL

O plângere pentru viol a fost depusă luni la Paris de doi foşti angajaţi personali, împotriva ambasadorului unui stat arab aflat la post la Paris şi a fiului acestuia, potrivit unor surse din cadrul poliţiei.
Romania TV
05 iun. 2012, 13:26
Ambasadorul unui stat arab la Paris este acuzat de VIOL

O femeie şi un bărbat au depus luni dimineaţa o plângere la un comisariat parizian pentru fapte de viol care ar fi avut loc între mai 2010 şi noiembrie 2011, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

Plângerea îl vizează pe ambasador şi pe fiul acestuia, potrivit aceleiaşi surse.

A fost deschisă o anchetă, a precizat sursa, adăugând că presupusele fapte ar fi avut loc, potrivit reclamanţilor, la domiciliul ambasadorului, în suburbia de lux Neuilly-sur-Seine (în apropiere de Paris).

Potrivit unei surse cu acces la dosar, reclamanţii sunt o femeie în vârstă de 44 de ani şi soţul acesteia, amândoi angajaţi la reşedinţa ambasadorului, care au fost concediaţi la sfârşitul lui 2011.

Cazul aparţine de Parchetul din Nanterre.

Reclamanta va fi examinată de medici pentru a stabili dacă aceasta a fost victima unuia sau mai multor violuri, conform procedurilor în acest caz, precizează sursa, adăugând că ambasadorul beneficiază de imunitate diplomatică.

Ambasada statului respectiv nu a putut fi contactată pentru a comenta acuzaţiile.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
A fost găsită moartă femeia dată dispărută după o operație estetică. Unde a fost abandonat trupul ei
Fanatik.ro
Scene halucinante la un meci de Liga a V-a. Un arbitru de 17 ani din Craiova a sunat la 112 de pe teren, după ce a fost lovit de jucători
Capital.ro
Nicușor Dan a semnat decretul. Președintele a promulgat cea mai importantă lege pentru România
Playtech.ro
Ţara în care preţurile au crescut de şase ori într-un singur an. România, pe primul loc în Europa la inflaţia pe aprilie. Grafic al scumpirilor în întreaga lume
Adevarul
Cum este văzută reforma AEP care presupune concedieri masive, noi legi pentru partide și reguli dure pentru publicitatea politică
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă s-a aruncat de la etaj împreună cu trei dintre copiii săi! Cu ce probleme s-ar fi confruntat femeia
iamsport.ro
Fostul campion al României s-a mutat în Elveția și s-a apucat de Uber: ”Câștig mai mulți bani decât în fotbal”
MediaFlux
PAPARAZZI Primele imagini cu Andreea Ibacka după ce a confirmat divorțul de Cabral! Ce face vedeta după despărțire FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi