Un preşedinte de Consiliu Judeţean şi un prefect, interceptaţi într-un dosar DNA. STENOGRAME

Un baron liberal a fost prins în stenogramele DNA. Este vorba despre președintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa. Acesta a fost interceptat de procurorii DNA în dosarul în care rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, a fost trimis în judecată.
Iulian Tudor
05 sept. 2016, 07:55
Un preşedinte de Consiliu Judeţean şi un prefect, interceptaţi într-un dosar DNA. STENOGRAME

Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, ar fi primit foloase în valoare de aproximativ 3.000 de lei, constând în două perechi de butoni din aur, o icoană argintată, un parfum bărbătesc și o cravată, pentru intervenții legate de organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de profesor universitar. Persoana care viza postul, Camelia Maria Dindelegan, a apelat la ajutorul rectorului prin intermediul președintelui CJ Bihor de la acea dată, Cornel Popa și prin intermediul prefectului de Bihor, Claudiu Pop, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit DNA, suplimentar foloaselor materiale, prin sprijinirea inculpatei DINDELEGAN CAMELIA MARIA în obținerea titlului de profesor universitar, rectorul Bungău „a urmărit și a obținut și un folos nepatrimonial, constând în consolidarea unor relații sociale cu persoane care dețin funcții administrative și politice importante în mediul județean și care au o influență ridicată în aceste zone de interes, în perspectiva obținerii ajutorului acestora pentru obținerea unui nou mandat de rector, prin onorarea cererilor adresate de aceștia”.

Astfel, prin sprijinul acordat inculpatei DINDELEGAN CAMELIA MARIA, la intervențiile martorilor POP CLAUDIU ADRIAN și POPA CORNEL, rectorul a urmărit și a obținut consolidarea relațiilor cu aceste persoane, aspect deosebit de important, având în vedere perspectiva relativ apropiată a alegerilor pentru obținerea unui nou mandat de rector al Universității din Oradea, deoarece, bazându-se pe influența pe care aceste persoane o aveau în mediul local și județean, martorii puteau determina mai multe persoane să voteze în favoarea sa, mai arată procurorii DNA.

Potrivit rechizitoriului, deosebit de relevante sunt convorbirile inculpatului BUNGĂU CONSTANTIN cu martorul POPA CORNEL (președinte al Consiliului Județean Bihor la acea dată) din data de 20.04.2016, cu o zi înainte de data desfășurării celui de-al doilea tur al alegerilor pentru ocuparea funcției de rector al Universității din Oradea din data de 21.04.2016.

Astfel, inculpatul BUNGĂU CONSTANTIN îl contactează pe martorul POPA CORNEL:

POPA CORNEL: – Da domnule Rector!

BUNGĂU CONSTANTIN: – Vă salut domnule Președinte!

POPA CORNEL: – Să trăiți! Să trăiți!

BUNGĂU CONSTANTIN: – Ce faceți? Luați masa? La lucru?

POPA CORNEL: – Vă țin pumnii! Spune-ți-mi când mai putem să și mai deschidem câte-un pic…

BUNGĂU CONSTANTIN: – Hă, hă, hă, hă, hă…

POPA CORNEL: – Hă, hă, hă…

BUNGĂU CONSTANTIN: – Mâine-avem o zi mare, acuma…

POPA CORNEL: – Muncim, muncim, muncim…

BUNGĂU CONSTANTIN: – Ast-am vrut să zic că simt că și de-acolo am pumnii strânși…

POPA CORNEL: – Da cum să nu.

BUNGĂU CONSTANTIN: – Și-atunci dacă știți cu cine mai trebuie, pe cine mai trebuie claxonat, claxonați un pic.

POPA CORNEL: – D’apoi asta am vorbit și cu ANCA dimineață și cu ăla și cu cine mai avem p-aicea…

BUNGĂU CONSTANTIN: – Îhî.

POPA CORNEL: – Pă fiecare-l punem să-și facă treaba.

BUNGĂU CONSTANTIN: – No, bine, bine, vedeți acolo că bob cu bob mâine va conta…

POPA CORNEL: – Da, da.

BUNGĂU CONSTANTIN: – Știți cum e…

POPA CORNEL: – Da, da.

BUNGĂU CONSTANTIN: – Contează, vedeți, și la nouă sute…

POPA CORNEL: – Dintre…dintre absenți, dintre absenții ăia eventual dacă, io știu…

BUNGĂU CONSTANTIN: – Îhî, îhî…

POPA CORNEL: -…dacă mai aflăm, am vorbit și cu ANCA astăzi să mai…

BUNGĂU CONSTANTIN: – Am…am…

POPA CORNEL: -…depisteze unu, doi, trei, patru, să mai vorbim și de…

BUNGĂU CONSTANTIN: – Am mai rezolvat la facultăți, acolo la ea la facultate o să mai văd despre cine-i vorba și nu numai, vedeți acuma, ținte de-ăstea medii din…

POPA CORNEL: – Da, da, da…

BUNGĂU CONSTANTIN: – …din județ, bine?

Vezi și: Dezvăluiri din dosarul DNA de la Universitatea Oradea. Politicieni implicați

Din această convorbire rezultă că inculpatul BUNGĂU CONSTANTIN i-a solicitat, la rândul său, sprijinul martorului POPA CORNEL în influențarea și determinarea unor cadre universitare pentru exercitarea dreptului de vot în favoarea sa la alegerile pentru funcția de rector al UO. Ajutorul solicitat s-a concretizat prin abordarea, în primă instanță a numitei D. Anca, administrator public al Consiliului Județean Bihor (deci subordonată a martorului POPA CORNEL) și cadru universitar în cadrul Facultății de Științe Economice, iar ulterior a numitului M. C., cadru universitar al Facultății de Medicină și Farmacie, în scopul de a se prezenta la alegerile menționate și implicit de a vota un anumit candidat, astfel cum rezultă din următoarea convorbire interceptată:

POPA CORNEL: – Da domnule Rector!

BUNGĂU CONSTANTIN: – Domnu’ Președinte, o întrebare: Spune-ți-mi, ă, avem noi universitar HATOS ADRIAN…

POPA CORNEL: – Da…

BUNGĂU CONSTANTIN: – O mai făcut el niște studii de-astea sociologice, o mai făcut pentru aeroport câte ceva…Ce știți de el?

POPA CORNEL: – Nu știu nimic de el.

BUNGĂU CONSTANTIN: – Nu aveți legătura cu el?

POPA CORNEL: – Nu.

BUNGĂU CONSTANTIN: – Îhî.

POPA CORNEL: – Da’ mă interesez să vedem cine…

BUNGĂU CONSTANTIN: – Î…n-a, n-ați, n-o lucrat Consiliu’ Județean cu el deci.

POPA CORNEL: – Io nu…

BUNGĂU CONSTANTIN: – Alo…Bine, bun, atunci lăsăm, îl lăsăm în pace. Auziți, manageru’ de la spitalu’ din Beiuș cine-o fi oare?

POPA CORNEL: – Ă…

BUNGĂU CONSTANTIN: – Îl știți p-ăsta?

POPA CORNEL: – Da, cum să nu.

BUNGĂU CONSTANTIN: – No…Da? Este-acolo un… un medic, M.C., lucrează la spitalu’…

POPA CORNEL: – Da, îl știu.

BUNGĂU CONSTANTIN: – Îl știți?

POPA CORNEL: – Îi (neinteligibil) în Beiuș, și-n Beiuș și-n Oradea lucrează. Da.

BUNGĂU CONSTANTIN: – No, neapărat să vină la vot dacă-l știți. C-o fost ieri da’ …

POPA CORNEL: – Eu vorbesc…

BUNGĂU CONSTANTIN: – …mâine să nu fie comod.

POPA CORNEL: – Bine, vorbesc.

BUNGĂU CONSTANTIN: – Bine, vă salut!

POPA CORNEL: – Vă promit.

BUNGĂU CONSTANTIN: – Numai bine. Vă salut!

POPA CORNEL: – Frate-său nu-i p-acolo?

BUNGĂU CONSTANTIN: – Habar n-am!

POPA CORNEL: – M. C…

BUNGĂU CONSTANTIN: – Medic la Beiuș.

POPA CORNEL: – Da, îl știu pă MO?.

BUNGĂU CONSTANTIN: – No, vă rog tare mult spune-ți-i că …

POPA CORNEL: – Bine.

BUNGĂU CONSTANTIN: – Bun, bun, bun.

POPA CORNEL: – M. C., da.

BUNGĂU CONSTANTIN: – Și dacă trimitem mașină după el.

POPA CORNEL: – Da, vorbesc.

(…)

BUNGĂU CONSTANTIN: – Alo!

POPA CORNEL: – La cât îi? Mă-ntreabă maică-sa (neinteligibil)

BUNGĂU CONSTANTIN: – De la zece… De la zece până la cinci. Maxim la cinci fără cinci.

POPA CORNEL: – Dă la zece până la cinci?

BUNGĂU CONSTANTIN: – Da.

POPA CORNEL: – Da’ încontinuu trăbă votat?

BUNGĂU CONSTANTIN: – Da, da, da, îi deschisă urna mobilă de la ora zece la ora cinci.

POPA CORNEL: – A, poate-n orice moment de la zece până la cinci.

BUNGĂU CONSTANTIN: – Da, da, da, da, da…

POPA CORNEL: – No, hai că vorbesc cu maică-sa și revin c-un telefon.

BUNGĂU CONSTANTIN: – Bine. Mulțam!

POPA CORNEL: – Bine. Trăiți!

Președintele CJ Bihor și prefectul sunt doar martori în acest dosar, nu au fost inculpați, în schimb, rectorul a fost pus sub acuzare pentru luare de mită.

DailyBusiness
Peste 120 de muncitori prinși la negru în doar cinci zile. Ministrul Florin Manole promite toleranță zero
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Dureros! Ultimul mesaj al soției lui Charlie Kirk, postat cu doar câteva ore înainte de asasinarea activistului
Fanatik.ro
David Popovici, un nou gest de mare campion! Suma incredibilă pentru care „își donează ziua de naștere”. Ce va face cu banii
Capital.ro
Gheorghe Dincă ar putea să iasă din închisoare. Monstrul din Caracal a făcut o cerere de eliberare
Playtech.ro
Actele necesare pentru demolarea unei case moștenite. Proceduri și taxe
Adevarul
Cea mai mare armată din Europa, modernă doar pe hârtie. Tacticile Rusiei arată unde rămâne vulnerabilă Polonia
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Primele declarații ale bărbatului care a ucis-o pe Iryna Zarutska, tânăra refugiată ucraineană de 23 de ani
Cancan.ro
Monstrul din Caracal încearcă să evadeze voalat? Este halucinant ce le-a putut cere judecătorilor
iamsport.ro
ȘOCANT! FRF a plătit o sumă uriașă de bani pentru ca Mitriță să joace 17 minute: cât au putut să coste biletele de avion ale jucătorului
MediaFlux
Românii care vor beneficia în continuare de tichete sociale de 250 lei! Se dau vouchere de 500 de lei și pentru elevi. Guvernul a decis
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
Cat costa sa cumperi vechime pentru pensie in 2025. Sumele lunare pe care trebuie sa le platesti