Plăteşti ca să te îmbolnăveşti. Tricourile echipelor de la Euro 2012 sunt TOXICE

Un studiu al Biroului European al Asociaţiilor Consumatorilor arată că tricourile a nouă dintre participantele la Euro 2012 conţin concentraţii de substanţe chimice peste limitele maxime admise. În culpă sunt inclusiv tricourile Spaniei, Germaniei sau Italiei.
Romania TV
06 iun. 2012, 08:20
Plăteşti ca să te îmbolnăveşti. Tricourile echipelor de la Euro 2012 sunt TOXICE

Este o modă ca fanii să-şi arate susţinerea faţă de echipa favorită achiziţionând tricouri de joc, pe care le poartă cu mândrie pe stadion sau în Fanzone, însă la Euro 2012 această plăcere este toxică.

Biroul European al Asociaţiilor Consumatorilor, cu sediul la Bruxelles, a analizat compoziţia chimică a nouă dintre tricourile de joc ale participantelor la turneul final şi a constatat că majoritatea lor conţin substanţe nocive peste limitele admise.

Biroul a dat publicităţii un comunicat în care se specifică: „După ce am testat nouă dintre tricourile oficiale ale echipelor participante la Euro 2012 am constatat că acestea conţin un nivel ridicat de produse chimice. Plumbul, un metal greu, se regăseşte în compoziţia a şase dintre tricouri: Spania, Germania, Ucraina, Rusia, Franţa şi Italia. În tricourile Spaniei şi Germaniei concentraţia depăşeşte nivelul legal pentru produsele destinate copiilor. De asemenea, Portugalia şi Olanda evoluează în tricouri care au o concentraţie sporită de nichel”.

Studiul recomandă interzicerea de la comercializare şi a tricourilor Poloniei, care conţin staniu organic într-o concentraţie limitele maxime admise.

Preţul unui tricou oficial al participantelor la Euro 2012 este de 90 de euro.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Soția lui Duckadam a răbufnit din cauza indemnizațiilor de merit pentru Steaua 86: „Este inadmisibil! Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată!”
Capital.ro
Salariile din resurse umane: cât câștigă un recrutor, un analist HR și un manager
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT