SUA suplimentează efectivele din Irak înainte de asaltul asupra oraşului Mosul

Peste 400 de militari americani au fost desfășurați suplimentar în ultimele zile în Irak în timp ce forțele locale pregătesc o ofensivă asupra orașului Mosul, a făcut cunoscut joi un purtător de cuvânt al coaliției internaționale antijihadiste din Irak și Siria, citat de AFP.
Alina Costache
09 sept. 2016, 03:22
SUA suplimentează efectivele din Irak înainte de asaltul asupra oraşului Mosul

Potrivit colonelului John Dorrian, numărul soldaților americani staționați în Irak a trecut de la aproximativ 4.000 în urmă cu o săptămână la 4.460 în prezent. O creștere a efectivelor care a fost autorizată mai devreme în cursul anului.

Purtătorul de cuvânt al coaliției care luptă de peste doi ani în Irak și Siria împotriva grupării Stat Islamic (SI) nu a precizat misiunea acestor întăriri.

Militarii au sosit în timp ce forțele irakiene de securitate continuă „să pregătească operațiunile” în jurul orașului Mosul, al doilea ca mărime din Irak și ultima bază a SI în această țară.

Statele Unite conduc o coaliție internațională care efectuează lovituri aeriene asupra pozițiilor jihadiste din Irak și au trimis sute de consilieri militari în această țară cu misiunea de a pregăti și ajuta forțele guvernamentale.

Generalul-locotenent Stephen Townsend, noul comandant al coaliției internaționale, a declarat miercuri seară pentru Wall Street Journal că ofensiva ar putea fi lansată în termen de o lună.

Colonelul John Dorrian s-a arătat mai prudent și a subliniat joi că irakienii sunt cei care stabilesc calendarul.

Săptămâna trecută, șeful comandamentului militar american din Orientul Mijlociu, generalul Joe Votel, a apreciat că ultimul bastion al SI în Irak ar putea fi cucerit până la sfârșitul anului 2016.

Înainte de a intra sub controlul jihadiștilor în iunie 2014, Mosul avea aproape două milioane de locuitori. Națiunile Unite au estimat că în prezent în oraș s-ar mai afla cel mult un milion de civili.

Colonelul John Dorrian a precizat că, potrivit estimărilor, în Mosul se găsesc între 3.000 și 4.000 de combatanți ai SI.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Maria de la Mireasa a recunoscut că a făcut declarații care l-au deranjat pe Bogdan. Ce i-a spus la task-ul cătușelor
Fanatik.ro
Spania, lecție pentru fotbalul românesc! Ce s-a întâmplat după ce ibericii au învins România U21 în urmă cu 7 ani
Capital.ro
Noua taxă TollRo vine cu amenzi neașteptate. Cât poate plăti un șofer care nu achită la timp
Playtech.ro
Ai primit salariul mai târziu decât data din contract. Ce drepturi ai și când întârzierea devine o problemă
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Dan Bursuc, accident pe Dorobanți! Un șofer i-a zgâriat mașina după ce nu i-a fost acordată prioritate | Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte