Cei trei români din reportajul Sky News rămân în arest preventiv. Decizia este definitivă

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă emise pe numele celor trei bărbați români care apar în reportajul realizat de televiziunea britanică Sky News.
Iulian Tudor
09 sept. 2016, 06:58
Cei trei români din reportajul Sky News rămân în arest preventiv. Decizia este definitivă

Inițial, pe 2 septembrie, Curtea de Apel București a decis să nu mai prelungească arestul în cazul celor trei și a hotărât eliberarea lor sub control judiciar, însă ÎCCJ a anulat această decizie prin admiterea contestației procurorilor DIICOT, potrivit Agerpres.

Aurelian Mihai Szanto, Attila Csaba Pantics și Levente Pantics se află în arest preventiv din 12 august, ei fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și comunicarea de informații false.

Aurelian Mihai Szanto a jucat rolul de intermediar între jurnaliștii britanici și presupușii traficanți de arme, iar Attila Csaba Pantics și Levente Pantics apar cu fețele acoperite în materialul Sky News, în care descriu și manipulează armele de foc oferite spre vânzare.

De asemenea, trei membri ai echipei de la postul de televiziune britanic care au participat la realizarea reportajului au fost puși sub urmărire penală de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunii de comunicare de informații false.

Potrivit DIICOT, la începutul lunii iulie 2016, Aurelian Szanto, cetățean român rezident în Marea Britanie de mai mulți ani, a fost contactat telefonic de către un jurnalist britanic, pe care-l cunoscuse anterior, care i-a propus să lucreze ca translator pentru postul Sky News. Respectivul jurnalist i-a spus că intenționează să realizeze un documentar despre traficanții de arme și i-a cerut să găsească persoane dispuse să prezinte arme de foc. Deși Szanto a replicat că nu are posibilitatea de a prezenta arme militare, ci doar arme de vânătoare deținute legal de un prieten de-al său din România, respectivul jurnalist a fost de acord. În aceste condiții, Szanto a luat legătura cu prietenul său Attila-Csaba Pantics, care a fost de acord cu solicitarea, urmând ca prezentarea armelor să o facă împreună cu vărul său, Levente Pantics.

Procurorii mai spun că jurnaliștii britanici i-au oferit lui Aurelian Szanto suma de 2.000 de euro, pentru realizarea „investigației jurnalistice”, din care acesta a oprit 1.000 euro, iar restul de 1.000 euro urma să fie împărțit între Attila Pantics și Levente Pantics.

Pentru realizarea reportajului, începând cu data de 29 iulie, pe aeroportul din Târgu Mureș au sosit cu o cursă aeriană mai mulți jurnaliști britanici, ce au fost preluați de Szanto cu un autoturism închiriat special pentru această activitate.

După ce au fost preluați, între jurnaliști și însoțitorii acestora s-au purtat discuții privind detaliile filmării, iar lui Aurelian Szanto i s-a cerut ca persoanele care apăreau în calitate de „traficanți de arme” să poarte cagule.

Totodată, acestuia i-au fost precizate întrebările și răspunsurile pe care ar fi trebuit să le dea așa-zișii traficanți, inclusiv prețurile pentru unele tipuri de arme.

„Tot jurnaliștii au mai cerut ca filmarea să se realizeze într-o zonă izolată, împădurită și cu dealuri, autovehiculul cu care se deplasau contrabandiștii să nu aibă numere de înmatriculare, iar armele să fie acoperite cu o pătură. Întrucât jurnaliștii britanici au solicitat să fie prezentate arme militare marca AK, inculpatul Pantics Attila-Csaba i-a cerut unei alte persoane să-i împrumute o armă marca UM Sadu, cal. 7,62X39, armă cu destinația ‘colecție’ pe care acesta o deținea legal. Deși arma era deținută în mod legal, acesta nu era abilitat, potrivit dispozițiilor legale, să părăsească domiciliul ori să o împrumute altor persoane”, precizează DIICOT.

Ancheta mai relevă că, odată îndeplinite cerințele jurnaliștilor britanici, în dimineața zilei de 31 iulie 2016, Aurelian Szanto s-a deplasat cu autovehiculul închiriat la hotelul în care se aflau cazate patru persoane din echipa postului britanic de televiziune.

Împreună cu aceștia, Aurelian Szanto s-a deplasat din direcția municipiului Târgu Mureș către localitatea Jeica, județul Mureș, unde s-au întâlnit cu Atilla și Levente Pantics. Cei doi s-au deplasat cu un autoturism de teren fiind urmați de Aurelian Szanto, care conducea autoturismul în care se aflau jurnaliștii britanici.

„La o distanță de aproximativ 2 km față de punctul de întâlnire, inculpatul Pantics Atilla Csaba a oprit autoturismul marca Suzuki Samurai și, împreună cu inculpatul Pantics Levente, au coborât, amândoi și-au pus cagulele pe cap (cagule găsite cu ocazia perchezițiilor domiciliare), însă unul dintre jurnaliștii britanici i-a solicitat și inculpatului Szanto Aurelian-Mihai, în calitate de ‘intermediar al traficanților de arme’, să poarte cagulă. Neavând cagulă, cei din echipa de filmare i-au înmânat una, o șapcă și o geacă. Ulterior, s-a procedat la realizarea materialului video propriu-zis, ocazie cu care au fost puse și întrebările la care erau pregătite și răspunsurile, cerându-li-se în mod expres să vorbească în limba română, chiar dacă limba maternă a inculpaților este maghiara”, precizează DIICOT.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
Patru zodii cărora le pune Dumnezeu mâna în cap în iunie. Totul le merge ca pe roate
Capital.ro
Pensii majorate cu 950 de lei în România. Anunț oficial. Ce pensionari iau banii din luna iunie
Playtech.ro
Renunțarea la moștenire este sau nu definitivă? Legea de care mulţi nu au habar
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Moarte cumplită pentru o fetiță lăsată 6 ore în mașina încinsă. Părinții drogați făceau sex la câțiva pași de ea
wowbiz.ro
"M-a sunat și..." ULTIMA DISCUȚIE dintre Eugen Cristea și Cristina Deleanu, înainte să moară. Ce i-a transmis femeia cu care era de 40 de ani, la telefon
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Zeci de miliarde de euro găsiți pe fundul Mării Negre de Turcia
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Pensiile restante vor fi plătite în luna mai. Ce sume ajung în conturile pensionarilor în următoarele 4 zile
Cancan.ro
Viziunea SUMBRĂ a unui părinte de la Muntele Athos: 'Pe Nicușor Dan l-am văzut alb, inert, iar în spatele lui era o fiară mare'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi la ITP în România. Decizia luată de șeful RAR astăzi, 17 mai: Zero toleranță
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Băiețel de 7 ani mort după ce a fost pedepsit de părinți să mănânce forțat
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
Ajutor de la stat pentru pensionari: 530 lei în plus la pensie. Cine primește acești bani fără să fi cotizat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai puternică furtună solară a anului se îndreaptă spre Pământ