Cum arată noul iubit al Elenei Udrea. A fost model al lui Cătălin Botezatu FOTO

Elena Udrea are o relaţie cu un fost model al lui Cătălin Botezatu. Deşi recent susţinea că este singură, cei de la revista Ciao au reuşit să îi fotografieze pe Elena Udrea şi Adrian Alexandrov.
Filip Stan
14 sept. 2016, 06:46
Cum arată noul iubit al Elenei Udrea. A fost model al lui Cătălin Botezatu FOTO

UPDATE: Elena Udrea a postat un mesaj pe contul de socializare în care infirmă relația cu tânărul Alexandrov.  „Pe scurt, pentru că nu doresc să vorbesc despre viața mea privata, (la care de altfel presupun ca am dreptul chiar si eu), dar interesul presei în abordarea acestui subiect mă determină să am din nou un punct de vedere. Nu am nicio relație in acest moment, am prieteni, am colegi, am cunoștinte, femei, bărbați, cu care mă întalnesc, ies la cafea, ies în oras, merg la petreceri, la biserica ori la înmormântări, stau de vorba ori colaborez pe diverse proiecte, dar atat. Resping orice speculație referitoare la o relatie între mine și Alexandrov, alta decât una de prietenie și profesionala. Cu speranța că nu voi fi nevoita sa explic prezența fiecarei persoane cunoscute sau nu, cu care voi fi vreodata fotografiată, multumesc celor care considera că există lucruri mai importante decât „viața privata a Elenei Udrea”!”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Elena Udrea, poze desculţă în cimitir FOTO

Deşi a ezitat iniţial, mai ales după ce a avut parte de două eşecuri amoroase, Elena Udrea a cedat şi a început noua relaţie.

Adrian Alexandrov, orginar din Tulcea, nu este doar un bărbat tânăr şi arătos, ci are un CV impresionant şi o carieră construită pe cont propriu, de la zero. A cochetat cu modelingul, defilând inclusiv pentru Cătălin Botezatu.

Ce vede Elena Udrea în fiecare dimineaţă, la răsăritul soarelui. ANUNŢUL făcut pe Facebook

În prezent are o funcţie bună într-una dintre cele mai mari companii de imobiliare din Bucureşti.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Soția lui Duckadam a răbufnit din cauza indemnizațiilor de merit pentru Steaua 86: „Este inadmisibil! Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată!”
Capital.ro
Salariile din resurse umane: cât câștigă un recrutor, un analist HR și un manager
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT