Mai multe persoane au pătruns într-o zonă restricţionată a Spitalului Colentina. Poliţia face cercetări

Mai multe persoane au pătruns, luni, într-o zonă restricţionată a Spitalului Colentina, nemulţumite de starea sănătăţii unei rude internate în unitatea sanitară. Incidentul a fost semnalat de un cadru medical la 112. Iniţial, Poliţia a anunţat, marţi, că nu a constatat fapte de natură contravenţională sau penală, însă miercuri a revenit şi a precizat că face cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce un angajat al spitalului a observat că, în urma incidentului, o masă aflată la intrarea într-un salon a fost distrusă. Pacientul respectiv, aflat în stare gravă, a decedat în cursul zilei de marţi.
Iulian Tudor
14 sept. 2016, 12:42
Mai multe persoane au pătruns într-o zonă restricţionată a Spitalului Colentina. Poliţia face cercetări

„În ziua de 13 septembrie 2016, la o unitate sanitară situată pe raza sectorului 2, a decedat un bărbat ce se afla internat în stare gravă. Mai mulţi membri ai familiei sale, aflaţi în curtea spitalului şi în zona adiacentă, au început să-şi manifeste durerea în urma pierderii suferite. La faţa locului au fost prezente echipaje de poliţie şi ale jandarmeriei, având în vedere că se înregistra un număr mare de persoane aflate într-o stare emoţională puternică„, spun reprezentanţii Poliţiei.

Ei precizează că nu au fost sesizate fapte care să aducă atingere integrităţii fizice a persoanelor aflate în zonă.

Poliţiştii mai arată că, luni, în jurul prânzului, aceleaşi persoane au pătruns într-o zonă cu acces restricţionat şi controlat a spitalului, supăraţi din cauza situaţiei medicale a rudei lor, care fusese transferată la Spitalul Colentina după ce a fost tratată într-un spital din Marea Britanie.

„Modul în care aceştia au intrat în salonul unde se afla persoana bolnavă, tonul folosit şi modul de exprimare au creat o stare ce a determinat un cadru medical să apeleze sistemul 112 şi să sesizeze incidentul. În câteva minute la faţa locului au ajuns echipaje de siguranţă publică care au constatat că agenţii de pază ce deservesc spitalul aplanaseră conflictul şi evacuaseră aparţinătorii din zona restricţionată. Ulterior, un angajat al spitalului a observat că o masă aflată la intrarea în salonul menţionat anterior a fost distrusă (blatul din sticlă a fost spart)„, spun poliştii.

Ei precizează că marţi au fost declanşate investigaţii pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, zona spitalului fiind în continuare monitorizată, „pentru a se evita apariţiei unor stări conflictuale”. Poliţiştii mai spun că, la momentul când au anunţat, marţi, că nu fac cercetări în acest caz, nicio persoană nu depusese plângere cu privire la incident.

Citeşte şi Scandal într-un spital din Capitală. Medicii s-au baricadat de frica romilor

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte