Un militar român a fost rănit în Afganistan

Un militar român din Batalionul 2 Manevră, aflat în misiune în Provincia Zabul din Afganistan, a fost rănit, marţi, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat (DEI), informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.
Romania TV
15 nov. 2011, 14:28
Un militar român a fost rănit în Afganistan

Sublocotenentul Daniel-Cătălin Trefaş se afla, marţi dimineaţa, într-o misiune de patrulare pe autostrada A1 Kabul-Kandahar şi executa, conform procedurilor, cercetarea terestră a unui obiectiv. Ca urmare a exploziei, militarul a suferit leziuni la picioare şi la omoplatul drept, informează MAPN într-un comunicat de presă.

Ofiţerului i s-a acordat pe loc primul ajutor, după care a fost transportat cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman pentru tratament de specialitate şi investigaţii suplimentare. Starea militarului este stabilă, nefiindu-i pusă în pericol viaţa.

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şi conducerea armatei urmăresc cu atenţie evoluţia stării de sănătate a sublocotenentului Trefaş, se arată în comunicat.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atac armat lângă baza de antrenament și hotelul naționalei Angliei la Campionatul Mondial. Cel puțin nouă persoane au fost rănite
Capital.ro
Noua lege a pensiilor schimbă regulile. Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Se scad până la 3 ani și 6 luni
Playtech.ro
Zgomot de frecare la viraj maxim: apărători, planetare sau anvelope prea late, cum faci diferența
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți