Premierul italian Matteo Renzi: Italia nu se poate preface că UE ar funcţiona

Italia nu este dispusă să se comporte ca și când Uniunea Europeană ar funcționa, a afirmat sâmbătă șeful guvernului de la Roma, Matteo Renzi, după summitul informal european de la Bratislava, la care și-a exprimat nemulțumirea față de rezultate obținute, transmite AFP.
Ionela Marcu
17 sept. 2016, 13:48
Premierul italian Matteo Renzi: Italia nu se poate preface că UE ar funcţiona

‘Nu cred că ar fi corect ca Italia să se prefacă că nu există nicio problemă atunci când lucrurile nu se ameliorează’, a declarat Renzi, într-o conferință de presă la Florența, la câteva ore după ce și-a exprimat insatisfacția față de puținele rezultate obținute, în opinia sa, la summitul informal de la Bratislava al UE în format de 27 de state (minus Marea Britanie).

În capitala Slovaciei, ca și la precedentele reuniuni europene, ‘ne-am spus mai mult sau mai puțin aceleași lucruri’, a comentat Renzi, care susține urgența progreselor în dosarele referitoare la imigrație și la creșterea economică.

Potrivit premierului italian, țara sa este lăsată să facă față singură crizei migrației, iar soluțiile propuse de Roma nu sunt luate în calcul suficient.

‘Se va înțelege oare că, oricât de corect este să-i salvezi pe toți pe mare, nu e cu putință să-i primești pe toți doar în Puglia sau în Sicilia’, a arătat el.

De aceea, fie ‘acceptăm teza italiană și mergem în Africa, încheiem acorduri de cooperare internațională (…) și blocăm plecările, creând șanse de dezvoltare, fie spunem clar că ne pierdem vremea’, a subliniat Renzi.

La Bratislava, ‘ei au adus un document (de lucru) în care nici măcar nu se vorbea de Africa’, și-a arătat Renzi regretul.

În ce privește creșterea economică, el și-a reafirmat criticile împotriva politicii de austeritate, ‘o rețetă falsă’ aleasă de Uniunea Europeană în ultimii cinci ani, în timp ce SUA au făcut alegerea ‘corectă’ de a investi.

Italia respectă regulile Pactului de stabilitate privind disciplina bugetară, pe care Renzi l-a descris vineri ca ‘fără viitor’, dar are și dreptul de a spune că acestea ‘nu funcționează și să lucreze pentru a le schimba’, a adăugat premierul.

Vineri, Matteo Renzi a refuzat să ia parte la o conferință de presă comună cu președintele francez François Hollande și cancelarul german Angela Merkel, declarând că ‘nu împărtășește concluziile summitului în aceeași manieră ca și aceștia’.

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Top 5 cele mai sigure locuri în care te poți muta dacă izbucnește al Treilea Război Mondial. De ce sunt ele recomandate
Fanatik.ro
Povestea lui Mihai, copilul scos dintre dărâmături după explozia din Rahova: „Plâng neîncetat de atunci”. Familia băiatului riscă să rămână pe drumuri
Capital.ro
Parlamentul European schimbă regulile pentru permisele de conducere. Anunț oficial pentru toți șoferii din UE
Playtech.ro
Cât costă un detector de gaze? Suma este mică pentru cât de mult ajută
Adevarul
Un bloc a luat foc după ce o locatară a încercat să ardă un gândac cu o brichetă și un spray. O mamă a murit în timp ce încerca să-și salveze copilul
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Tancuri noi pentru România şi o scurtă istorie a tancului românesc TR-85M1 BIZONUL - Ce este programul "Tanc principal de luptă"
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Doru Octavian Dumitru a ajuns în stare gravă la spital! Actorului i s-a făcut rău înaintea unui spectacol
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
”Sinucidere fotbalistică!”. Radu Naum, ȘOCAT de ce se întâmplă la echipa din SuperLiga
MediaFlux
Bani pentru angajatori. Ce trebuie să facă pentru a obține subvenția de la stat
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, sfătuit să nu meargă la Budapesta. "Ar putea fi asasinat"
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi