Clinica de Transplant Medular din Târgu Mureş pregăteşte primul caz de transplant din Registrul Naţional de Donatori

Șeful Secției Clinice de Hematologie și Transplant Medular din Târgu Mureș, profesor doctor Benedek Istvan, a anunțat sâmbătă, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, că la Târgu Mureș, după 15 ani de la demararea acestei activități, se pregătește efectuarea primului transplant cu celule stem compatibile identificate în Registrul Național de Donatori.
Iulian Tudor
17 sept. 2016, 13:56
Clinica de Transplant Medular din Târgu Mureş pregăteşte primul caz de transplant din Registrul Naţional de Donatori

Doctorul Benedek Istvan a arătat că în cei 15 ani de la începerea activității de transplant medular la Târgu Mureș s-a apelat foarte mult la membri ai familiilor pentru donarea de celule stem, precum și la registrele internaționale, iar abia în acest an s-a putut găsi un donator compatibil cu un bolnav internat la Târgu Mureș în Registrul Național de Donatori, potrivit Agerpres.

„Dacă în urmă cu câțiva ani găseai familii numeroase și reușeai să faci transplantul, acum, din păcate, nu mai sunt, iar singura posibilitate este să ai cât mai mulți donatori și atunci poți intra în Registrul European de Donatori unde ai mult mai multe șanse de a găsi donatori compatibili. Sunt mândru de echipa mea și cred că va putea duce mai departe ce am început împreună. (…) Acum începe să se formeze Registrul Național de Donatori, iar cu cât dai mai mult când e nevoie pentru alții, cu atât primești mai mult în schimb. Avem colaborări internaționale foarte bune, vom avea primul caz de transplant din Registrul Național de Donatori — până acum am primit grefe din Polonia, din Germania și asta e un lucru foarte bun”, a arătat șeful Secției Clinice de Hematologie și Transplant Medular din Târgu Mureș, într-o conferință de presă.

Dr. Benedek Istvan a spus că la Târgu Mureș, în materie de transplant de celule stem, se lucrează la nivel mondial, că aceasta este consecința unei munci de circa 30 de ani, iar în cei 15 ani de la începerea efectivă a activității aici au beneficiat de transplant peste 400 de persoane.

„Încep să reprezint trecutul. (…) Reprezint trecutul, fiindcă tot demersul l-am început cu 30 de ani în urmă, când am făcut rezidențiatul în Hematologie la București și acolo deja erau toate condițiile să se facă transplantul. După ce am vizitat alte centre din Occident am văzut că nu este mare filosofie și dacă avem pregătire și condiții putem să facem și noi. După 15 ani de demersuri, am reușit să demarăm și în 2001 am făcut primul transplant. Cu 15 ani în urmă visul s-a realizat și sunt mândru de asta. Am reușit să închegăm o echipă, pentru că un medic nu poate să facă un transplant, e nevoie de o echipă — și acum putem să ne mândrim că suntem cel mai bun centru din țară în care am făcut peste 400 de transplanturi în ultimii 15 ani. Lucrăm la nivel mondial, iar singura problemă foarte mare este că avem nevoie de donatori, pentru transplant alogen ai nevoie de donatori”, a susținut dr. Benedek Istvan.

Unul dintre pacienții care a beneficiat de un transplant de celule stem după ce a fost diagnosticat cu leucemie, Șerban Constantin, specialist în managementul proiectelor în cadrul Primăriei Târgu Mureș, a declarat sâmbătă că fără donatori viața sa nu ar fi putut fi salvată și din acest motiv a îndemnat populația să se înscrie în Registrul Național de Donatori.

„A fost un șoc să ți se pună un diagnostic, la 30 de ani, că mai trăiești două luni. Pentru mine a fost un șoc, mai ales când ai o familie, dar acest act de donare și transplantul de celule stem pentru mine a însemnat o a doua șansă la viață. Am o viață normală acum după acest transplant, pot să fac orice și îi îndemn pe cei sănătoși să meargă să se înregistreze pentru că pot să salveze o viață. Altfel un pacient bolnav de leucemie este sortit morții. Mă bucur că există această șansă și în România, mă bucur și le mulțumesc pe această cale tuturor donatorilor, celor care m-au ajutat. Am numărat pungile de sânge și de trombocite pe care le-am primit: au fost 60, ceea ce înseamnă 60 de donatori. Deci 60 de oameni din Târgu Mureș au contribuit la salvarea vieții mele, în plus am avut o soră care a fost compatibilă și a putut dona celule stem. În urmă cu 4 ani nu exista acest registru al donatorilor, așa că a fost singura șansă pentru mine. Îndemn pe toată lumea — nu o pățească nimic — mergeți la Centru de Transfuzii și donați sânge, înscrieți-vă în acest registru pentru că aduceți un aport salvării unor vieți”, a arătat Șerban Constantin.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Jador a devenit tată! Soția lui, Oana Ciocan, a născut un băiețel! Ce a făcut cântărețul la câteva minute după fericitul eveniment
Bzi.ro
Carmen Harra, dezvăluiri uluitoare despre destinul Teodorei Marcu: Legătura dintre cifra vieții și cele patru gloanțe!
Fanatik.ro
Patru zodii au noroc la bani și reușite mari după 6 iunie, de la ora 6.00. Împăcări, surprize, dar și evenimente neașteptate pentru ele
Capital.ro
Bani în România după deces. Se întocmește document notarial. Actul care te lasă fără banii cuveniți
Playtech.ro
Autostrăzile pe care se poate conduce cu 150 km/h. Viteza legală s-a schimbat pentru anumite şosele
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Kremlinul vrea să amplaseze 10.000 de soldați la granița regiunii separatiste Transnistria cu Odesa, spune premierul moldovean
wowbiz.ro
„Se uită spre cer cu copilul în brațe. Nu a rostit niciun cuvânt” Imagini cutremurătoare cu durerea unui soț care nu mai are cuvinte! Alex Marcu, devastat,
Spynews
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca un miracol”
Spynews
Alex Marcu rupe tăcerea, după moartea Teodorei Marcu! Soțul tinerei a făcut declarații sfâșietoare: ”Sunt un tată singur”
Evz.ro
Cum îți distrugi frigiderul fără să îți dai seama! Greșeala pe care o facem toți în bucătărie
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Robert Wolf, criminalul Teodorei Marcu, a fost incinerat în secret. Cine i-a ridicat trupul de la INML
Cancan.ro
Gruparea interlopă din care Robert Lupu, ucigașul Teodorei, ar fi făcut parte. Oamenii din Onești sunt TERORIZAȚI
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Toți banii către stat. Românii trebuie să achite: Se poate colecta și ultimul leu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
Cele trei surori dispărute în timp ce își vizitau tatăl au fost găsite decedate. Bărbatul de 32 de ani, fost militar rămas fără adăpost, este de negăsit
Val de caniculă în România. Cod galben în 8 județe din sud-vestul țării. Vor fi aproape 40 de grade la soare. Anunțul meteorologilor
MediaFlux
500 de lei în plus la pensie. Casa de Pensii deja face calculele pentru pensionari
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pintea Viteazul: PSD s-a întărit consistent, senatorul cu 8 clase a fost primit cu brațele deschise!