Cadrele militare îndepărtate abuziv până în 25 decembrie 1989 ar putea fi despăgubite – proiect de lege

Senatul a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care se extinde perioada pentru care statul despăgubeşte moral şi material cadrele militare îndepărtate abuziv din armată până în 25 decembrie 1989, potrivit Mediafax.
Iulian Tudor
20 sept. 2016, 10:43
Cadrele militare îndepărtate abuziv până în 25 decembrie 1989 ar putea fi despăgubite - proiect de lege

„Fostele cadre militare active care au intrat în armată sau în comandamentele de grăniceri şi care au fost îndepărtate abuziv în perioada 23 august 1944 – 25 decembrie 1989 din considerente politice, religioase, etnice sau sociale au dreptul la reparaţii morale şi materiale”, potrivit proiectului.

De asemenea, prevederile proiectului de lege se referă şi la cadrele militare determinate să treacă în rezervă pentru că aveau rude în străinătate până la gradul IV inclusiv şi care nu putut absolvi studiile Academiei Militare, le-au fost blocate avansarea şi promovarea în ierarhia militară sau au fost trecute în rezervă în urma presiunilor.

„Considerăm că pragul maxim de 31 decembrie 1961 a fost stabilit de legiuitor arbitrar, întrucât fenomenele de îndepărtare abuzive ale cadrelor militare au continuat până la revoluţia din 1989, pe motiv că au rude în străinătate (până la gradul IV)”, afirmă iniţiatorii în expunerea de motive.

De asemenea, cei 25 de parlamenrtari ex-UNPR care susţin proiectul de lege consideră că de la intrarea în vigoare a legii care prevede despăgubiri pentru cadrele militare active îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 – 31 decembrie 1961 „s-a legiferat un abuz şi o discriminare pentru cadrele îndepărtate abuziv în perioada 31 decembrie 1961 – 25 decembrie 1989”.

Proiectul de lege, adoptat cu 63 de voturi „pentru”, 14 „‘mpotrivă” şi patru abţineri urmează că intre în dezbatere la Camera Deputaţilor, Senatul fiind prima cameră sesizată.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Un fost mare arbitru român îl laudă pe Istvan Kovacs: „Debutul perfect! Collina a fost inspirat”. Va mai fi delegat?!
Capital.ro
Datele „anonime” nu mai sunt atât de sigure: ce riscuri ascunse ignoră companiile
Playtech.ro
Regulă nouă pentru șoferii cu experiență sub doi ani. Amenzile propuse sunt uriașe, ce mașini nu ar mai avea voie să conducă
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pe plajele din Grecia! Un pește extrem de periculos și toxic ajunge la mal și mușcă turiști
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?