Protest iniţiat pe Facebook împotriva votului Senatului în cazul Gabriel Oprea

Mai multe persoane au iniţiat pe Facebook o mişcare de protest faţă de decizia dată de senatori în cazul lui Gabriel Oprea, fiind deschisă o pagină intitutală "Oprea, eşti cercetat, trebuie să fii judecat", unde câteva sute de persoane şi-au anunţat prezenţa în faţa Senatului, joi, la ora 18.00.
Romania TV
20 sept. 2016, 18:23
Protest iniţiat pe Facebook împotriva votului Senatului în cazul Gabriel Oprea

„Ieşim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi şi nu-şi mai pot cere singuri dreptatea. Poliţistul Bogdan Gigină a murit în timpul serviciului, când era antemergător pe motocicletă şi deschidea drumul coloanei oficiale organizate pentru ministrul de interne, şeful său. Un poliţist a murit, dar cel identificat de procurori ca vinovat de ucidere din culpă nu va ajunge în faţa justiţiei, din cauza celor din Senatul României, care se cred deasupra legii. Fraţilor, nu sunteţi. Nici dumnezei şi nici invincibili. De aceea, joi ieşim în stradă, chiar la voi acasă, domnilor senatori. Noi, simpli cetăţeni indignaţi venim la intrarea dinspre Senat a Parlamentului României, să-l comemorăm pe Bogdan Gigină şi să cerem dreptate. Poate aşa vă amintiţi că nu există vreo diferenţă magică între noi şi voi, că legea este aceeaşi pentru toţi şi că justiţia trebuie lăsată să-şi facă treaba”, este mesajul postat pe Facebook.

Protestul va avea loc joi seara, în intervalul 18.00 – 21.00.

Senatul României a respins, luni, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă, în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină. Procurorii DNA au precizat că respingerea cererii de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în cazul lui Gabriel Oprea are drept consecinţă blocarea anchetei penale.

Citeşte şi: Senatul a respins cererea de încuviinţare a urmăririi penale a lui Gabriel Oprea în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
Neluțu Varga încearcă lovitura anului: Adrian Mutu la CFR Cluj! Prima reacție bombă a patronului: „Kopic sau Mutu”. Exclusiv
Capital.ro
Dispozitiv incendiar, plasat lângă Ambasada României din Berna. MAE confirmă: A fost deschisă o anchetă
Playtech.ro
Vacanța din octombrie 2026. Câte zile libere vor avea elevii și când se întorc la școală
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
”Neluțu Varga l-a sunat pe Dan Petrescu să mă scoată din echipă”. Un fost golgheter de la CFR Cluj povestește despre teroarea din Gruia
MediaFlux
Cătălin Măruță revine în televiziune. Va prezenta o emisiune îndrăgită la Antena1
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat