Se apropie de final lucrările la două noi staţii de metrou din Bucureşti

Până la sfârşitul acestui an, două noi staţii de pe magistrala 4 de metrou Gara de Nord-Lac Străuleşti, secţiunea Parc Bazilescu-Lac Străuleşti, urmează să fie date în folosinţă, potrivit ultimelor declaraţii ale oficialilor Metrorex. Între timp, compania de transport subteran a scos la licitaţie sistemul de informare dinamică a călătorilor, inclusiv sistemul de sonorizare pentru două staţii şi un depou de pe traseul magistralei 4 de metrou. 
Cristina Macuc
23 sept. 2016, 06:33
Se apropie de final lucrările la două noi staţii de metrou din Bucureşti

„Obiectul contractului este realizarea sistemului de informare dinamică a călătorilor, inclusiv sistemul de sonorizare, pentru punerea în funcţiune cu călăatori a staţiilor Laminorului, Lac Străuleşti şi Depoul Străuleşti, pe Magistrala 4 de metrou”, se menţionează în anunţul de parcticipare la licitaţie lansat de Metrorex în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). 

Conform sursei citate, licitaţia urmează să se desfăşoare pe data de 21 noiembrie 2016.

Metrorex intenţionează să plătească pentru sistemul de sonorizare a celor două două staţii şi un depou de pe traseul magistralei 4 de metrou suma de 4,968,552 RON fără TVA. Potrivit Metrorex, finanţarea lucrărilor va fi asigurată din proiecte cu fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 pentru staţiile Laminorului şi Străuleşti, respectiv bugetul de stat pentru depoul Străuleşti.

Citeşte şi MODIFICĂRI IMPORTANTE în toate staţiile de metrou din Bucureşti. Ce va instala Metrorex pe peroane

Proiectul Magistrala 4 de metrou – Gara de Nord – Lac Străuleşti: Secţiunea Parc Bazilescu – Lac Străuleşti realizează extinderea magistralei 4 de metrou în zona de nord a Bucureștiului cu încă două stații, Laminorului și Străulești, cu tunelele şi galeriile de legătură aferente, un terminal intermodal, un park&ride și un depou.
Lungimea totală a secţiunii este de 2.1 km, valoare totală a proiectului fiind de 1.115 mil. Lei (252.4 mil. Euro).

Prin punerea în funcţiune a Magistralei 4 de metrou, la finele lunii decembrie 2016, se vor realiza:

– Facilitarea legăturii între sectorul 1 Bucureştii Noi, zona Parc Bazilescu (Ps Zarea) – Străuleşti şi centrul oraşului. Aproximativ 50.000 calători pe oră şi sens vor beneficia de un mijloc de transport rapid, confortabil şi sigur.

– Asigurarea unei linii de transport cu metroul ce oferă o viteză comercială de 36 km/h, la un interval optim de urmărire între trenuri.

– Reducerea poluării (gaze de eşapament, zgomot, vibraţii) prin degrevarea transportului de suprafaţă atât public cât şi privat, cu implicaţii importante asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii din punct de vedere al condiţiilor de mediu

– Creşterea atractivităţii transportului cu metroul, comparativ cu transportul rutier, în consecinţă, reducerea numărului de accidente, reducerea degradării drumurilor, reducerea cheltuielilor de întreţinere a carosabilului prin preluarea unei părţi importante din transportul de suprafaţă

– Extinderea ariei metropolitane a Municipiului Bucureşti prin dezvoltarea urbanistică a zonei.

Staţia de metrou Străuleşti este o staţie de capăt şi va fi prima care intră în alcătuirea primului nod intermodal de transport urban al Municipiului Bucureşti (metrou, transport public suprateran, transport auto personal). Aceasta va fi prima staţie care va aduce lumină naturală în interiorul pasajelor pietonale.

CITEŞTE ŞI O nouă linie de metrou care leagă nordul de sudul Capitalei: Metrorex scoate la licitaţie studiile de fezabilitate pentru traseu

O nouă linie de metrou care să lege nordul de sudul Capitalei ar urma să fie construită în Capitală. Aceasta va face legătura între staţia de metrou de pe magistrala 4 Lac Straulesti şi Gara Progresu, pe tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu. Proiectul în valoarea de aproximativ 950 de milioane euro ar putea prinde în sfârşit contur, după aproape patru ani de când Metrorex a anunţat că a obţinut finanţare elveţiană pentru studiile necesare extinderii Magistralei 4 cu acest tronson. DETALII, AICI. 

În prezent, Metrorex a scos la licitaţie „Studiul de Pre-Fezabilitate (SPF) şi Studiul de Fezabilitate (SF) pentru construcţia Liniei 4 de metrou: Lac Străuleşti – Gara Progresu, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu” pentru care compania de metrou subteran este dispusă să plătească 39,898,838.4 RON fără TVA. Cele două studii ar urma să fie gata în termen de 23 de luni de la data adjudecării lor, conform documentelor Metrorex. 

De altfel, studiile ar urma să stabilească cu exactitate traseul viitoarelor staţii de metrou, precum şi locul unde noua linie de metrou ar urma să intersecteze magistrala 1 de metrou. 

Care e povestea celor mai noi staţii de metrou din Capitală. Una va fi iluminată natural, iar alta va avea lifturi transparente

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Afacerea în care a investit Giani Kiriță! A renunțat la televiziune pentru ea și e dedicat total noii sale ocupații
Capital.ro
Ce a schimbat, de fapt, Traian Băsescu în România. Dan Voiculescu îl judecă peste ani: O catastrofă irepetabilă
Playtech.ro
Cât timp se fierbe piftia de curcan ca să se lege natural. Greșelile care o strică
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
wowbiz.ro
Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce cadouri se dau de Crăciun în familia lui Dan Negru. Prezentatorul Kanal D a dezvăluit și ce își dorește pentru 2026
iamsport.ro
Dan Șucu, acuzat direct că ar fi cumpărat Genoa cu ”bani furați”! Ce afaceri ”de milioane de euro” cu statul ar avea: ”Folosește o firmă dintr-un sat din județul Galați”
MediaFlux
Prognoza meteo de Crăciun și Revelion. ANM anunță oficial cum va fi vremea în fiecare regiune din România
stirilekanald.ro
Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend