Străinii vor putea cumpăra maxim 50 de hectare de teren agricol. Ce condiţii trebuie să îndeplinească

Potrivit unui nou proiect iniţiat în Parlament, străinii nu vor mai avea posibilitatea să cumpere în România decât cel mult 50 de hectare de teren agricol. Pentru asta, autorităţile române să aibă tratate de reciprocitate cu statele de origine ale acestora sau dacă străinii respectivi sunt căsătoriți cu o persoană de cetățenie română. Aceste drepturi nu le vor fi însă acordate decât după 3 ani, interval în care nu vor putea cumpăra deloc terenuri.
Filip Stan
23 sept. 2016, 06:10
Străinii vor putea cumpăra maxim 50 de hectare de teren agricol. Ce condiţii trebuie să îndeplinească

Proiectul modifică legislația în vigoare pornind de la constatarea că, în cei 7 ani de la liberalizare a pieței funciare, România a devenit unul dintre statele europene care a vândut cel mai mult pământ cetățenilor străini.

În vara acestui an, Adrian Rădulescu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii în Guvernul Boc și fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu, afirma că aproape 70% din terenurile vândute către firme străine ajung, în realitate, la fonduri de investiții și că România trebuia să fie mai atentă la Legea privind achizițiile de terenuri agricole, impunând anumite cerințe, scrie profit.ro.

Legislația actuală stabilește că străinii, cetățeni ai unui stat membru al UE, apatrizi cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum și persoana juridică constituită în conformitate cu legislația unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleași condiții cu cele prevăzute pentru cetățenii români și pentru persoanele juridice române.

Propunerea legislativă care va intra în dezbaterea parlamentarilor prevede însă că, în cazul terenurilor agricole, pădurilor și a celor forestiere, este necesară îndeplinirea și a altor condiții.

„Cetățeanul străin, apatridul și persoana juridică aparținând statelor terțe pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pe teritoriul țării noastre, în condițiile reglementate prin tratate internaționale, pe bază de reciprocitate, în limita a 50 hectare”, stabilește proiectul.

De posibilitatea cumpărării terenurilor agricole, în limita celor 50 de hectare, vor putea beneficia persoanele fizice sau juridice din statele membre pe al căror teritoriu astfel de terenuri pot fi deținute și de către cetățenii români, precum și străinii care, în cazul persoanelor fizice, sunt căsătoriți cu un cetățean român.

În cazul în care proiectul va fi aprobat în această formă, noile reguli vor fi aplicate la 3 ani de publicarea în Monitorul Oficial, mai puțin o prevedere specială, care va intra în vigoare imediat și prin care este suspendat 3 ani, deci până la intrarea în vigoare a noii legi, dreptul cetățenilor străini de a deveni, ca persoane fizice sau prin firme, proprietari asupra terenurilor agricole.

O dată cu intrarea în vigoare a noilor reguli, străinii care devin proprietari ai terenurilor agricole nu pot schimba destinația acestora o perioadă de 15 ani.

Proiectul se inspiră din legislația altor state europene, amintind că una dintre condițiile pe care un român trebuie să le îndeplinească pentru a putea cumpăra teren agricol în Ungaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia sau Slovacia este de a fi căsătorit cu un cetățean al acestui stat.

Ministerul Agriculturii a anunțat, în urmă cu câteva luni, că lucrează la un proiect asemănător, pe care ar fi urmat să îl pună în dezbatere publică, însă până în prezent nu a avansat niciun proiect. Recent, premierul Dacian Cioloș arăta însă că este posibil ca noul cadru legal în domeniu să fie promovat prin intermediul Parlamentului.

DailyBusiness
Cristian Tudor Popescu decimează clasa politică din România: „România este acum în situația din anii ’80, când tovarășul Ceaușescu a reușit să bage țara într-un colaps economico-financiar”
Spynews
Marisa Paloma, implicată într-un accident rutier. Influencerița a fost testată cu alcooltestul. Ce a urmat după: „Am trecut printr-o criză existențială”
Bzi.ro
Scandal la Insula Iubirii 2025! Marian acuză Antena 1 că „măsluiește” filmările. Confruntare directă cu Radu Vâlcan
Fanatik.ro
Cum îți poți crește pensia în România. Specialiștii explică diferența dintre Pilonul I, II și III și ce cotizații plătești
Capital.ro
Călin Georgescu revine! Anunțul care răstoarnă scena politică: Inevitabil. Din toamnă ajungem la guvernare
Playtech.ro
Plaja sălbatică cu cea mai curată apă de pe litoralul românesc. Zona este izolată, iar turiștii preferă să vină cu cortul
Adevarul
De ce nu a semnat și România „declarația europeană” privind summitul din Alaska. „Este o victorie a lui Putin, fără doar și poate”
wowbiz.ro
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu? Fostul afacerist și-a exprimat clar dorința și a lăsat directive apropiaților: „Ar trebui să iau legătura după decesul lui”
Evz.ro
Celebrități, bugete uriașe și eșecuri cinematografice. Zmeura de Aur le recompensează
Prosport.ro
Maria, clona lui Kim Kardashian, a atras toate privirile. Cum și-a făcut apariția prezentatoarea TV
kanald.ro
O femeie din Bacău a fost bătută cu parul de soțul ei, pentru că a spart un borcan de murături
Cancan.ro
Cum arăta Ilie Bolojan în tinerețe? 'Avea păr mult și creț'
iamsport.ro
Monica Seles a rupt tăcerea după ce a fost diagnosticată cu miastenia gravis: ”Mi-a luat mult timp să accept”. Suferința legendei care câștiga Roland Garros la 16 ani
MediaFlux
România poate trece la moneda euro!
stirilekanald.ro
O actriță celebră s-a înecat pe o insulă din Grecia. Lumea filmului, în stare de șoc
Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au vorbit la telefon. Președintele României va merge într-o vizită oficială în Ucraina