Patronii clubului Colectiv, la DNA

Patronii clubului Colectiv, Costin Mincu și Paul Gancea, s-au prezentat, vineri, la Direcția Națională Anticorupție. Potrivit avocaților acestora, cei doi au fost chemați pentru a fi audiați în calitate de martori în dosarul în care sunt cercetați doi pompieri de la ISU.
Iulian Tudor
23 sept. 2016, 08:01
Patronii clubului Colectiv, la DNA

Doi dintre patronii Clubului Colectiv, Paul Gancea şi George Mincu, au ajuns vineri la sediul DNA pentru a fi reaudiaţi, ca martori, în dosarul pompierilor George Matei şi Antonina Radu de la ISU Bucureşti-Ilfov, acuzaţi că au făcut verificări în club fără a lua măsuri, potrivit news.ro.

Peste 240 de părţi civile au fost introduse, de la declanşarea procedurii de refacere a urmăririi penale, în dosarul pompierilor George Matei şi Antonina Radu de la ISU Bucureşti-Ilfov, iar 15 persoane nu au răspuns citaţiilor procurorilor militari, deşi au fost citate şi de două ori, potrivit unui răspuns al DNA transmis, pe 9 septembrie, la cererea News.ro.

DNA arată că în 15 februarie magistraţii Curţii Militare de Apel Bucureşti au decis restituirea dosarului la DNA – Secţia militară pentru refacerea mai multor acte de urmărire penală. În 7 martie, procurorii militari ai DNA au reluat urmărirea penală, au stabilit actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate şi au decis inclusiv refacerea rechizitoriului.

Prin urmare, notează DNA, ”s-a procedat la identificarea tuturor persoanelor vătămate, victimelor şi succesorilor în drepturi ale acestora”.

Potrivit instituţiei, au fost audiate, până în acest moment, peste 140 de persoane care au avut calitate fie de persoană vătămată, părţi civile, fie ca victime, fie ca succesori în drepturi ai celor decedaţi.

Tuturor acestor persoane, prin întocmirea unor procese-verbale, le-au fost aduse la cunoştinţă obiectul cauzei, stadiul cercetărilor, calitatea în care doresc să participe în procesul penal, drepturile şi obligaţiile procesuale.

Direcţia Naţională Anticorupţie mai arată că pentru peste 100 de persoane constituite sau nu părţi civile, dar având calitate de persoane vătămate în cauză care, din motive obiective nu s-au putut prezenta fiind anterior citate, procedura de comunicare a obiectului cauzei, a stadiului cercetărilor, a drepturilor şi obligaţiilor procesuale s-a realizat prin avocaţii aleşi.

Cercetările în cazul Colectiv se fac în cadrul a trei dosare penale.

Primul dosar deschis, instrumentat de Parchetul instanţei supreme, a fost cel de ucidere din culpă în care sunt urmăriţi patronii clubului Colectiv, Alin Anstasescu, George Mincu şi Paul Gancea, administratorii firmei care a furnizat artificiile pentru concert, fraţii Daniela şi Cristian Niţă, şi unul dintre pirotehniştii care le-au montat, Viorel Zaharia. Într-un dosar desprins din această cauză, artificierul Marian Moise este cercetat sub control judiciar, de procurorii Parchetului instanţei supreme, pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor de securitate în muncă.

Ulterior, DNA a început urmărirea penală a fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone şi a două angajate din primărie, Luminiţa Ganea şi Aurelia Iofciu, pentru abuz în serviciu, după ce au autorizat clubul Colectiv în absenţa avizului de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov privind siguranţa la incendiu.

În plus, la Secţia militară a DNA a fost deschis un dosar pe numele căpitanilor Antonina Radu şi George Matei de la ISU Bucureşti-Ilfov, tot pentru abuz în serviciu, aceştia fiind acuzaţi că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor de prevenirea şi stingerea incendiilor. Matei şi Radu au fost trimişi în judecată în 4 decembrie.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015, şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, iar alte aproximativ 100 au fost rănite.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu denunță „bătălia sondajelor”: „Sunt făcute la unul sau la altul în debara”
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Prima condamnare după protestele ”Turul 2 înapoi”. Ce pedeapsă a primit susținătorul lui Călin Georgescu care a lovit un jandarm cu pumnul
Capital.ro
Am mai pierdut un mare și iubit actor. Inima i-a cedat mult prea devreme. Ne făcea pe toți să râdem în hohote
Playtech.ro
De ce se răsucesc frunzele roșiilor? Cauze posibile și soluții simple pentru grădinari
Adevarul
Semne că strategia Ucrainei de a lovi rafinăriile din Rusia dă roade. Pierderi uriașe pentru Moscova
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Ce poți să faci dacă hotelul te lasă fără cazare în ultimul moment
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
Cutremur neobișnuit în România, în această dimineață. Ce magnitudine a avut
Cancan.ro
Adrian Brîncoveanu, tunuri de milioane înainte de separarea de Andreea Marin. Adio cu premeditare?!
iamsport.ro
Situație dezastruoasă: CFR nu a avut bani pentru avionul de Suedia, așa că Petrescu a achitat 80.000 de euro! Varga s-a împrumutat încă 100.000 de la un fost jucător pentru a plăti salariile, forțat de UEFA
MediaFlux
Hidroelectrica, anunț pentru clienții din România care au telefon mobil privind facturile: Accesează aplicația iHidro
stirilekanald.ro
El este bărbatul înjunghiat mortal de propria soție. Cei doi soți se pregăteau pentru parastasul mamei victimei atunci când a avut loc incidentul
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!