De unde ştii că a venit momentul să te muţi într-o casă nouă?

Îți amintești și azi cum ați zugrăvit singuri fiecare perete. Cum ați făcut un adevărat maraton prin magazinele de mobilă sau cum i-ați urat bun venit noului membru al familiei. Dar, pe măsură ce amintirile se adună, spațiul pare să se micșoreze. Vestea bună e că nu e niciodată prea târziu să o iei de la început. Iar dacă te hotărăști, poți găsi cu ușurinţă ajutorul de care ai nevoie.
Ionela Marcu
28 sept. 2016, 05:49
De unde ştii că a venit momentul să te muţi într-o casă nouă?

Prima dată, gândul s-a strecurat pe nesimțite, în timp ce încercai să găsești un colț de casă doar pentru tine. Apoi, ai observat brusc că bucătăria a devenit neîncăpătoare, că debaraua stă să dea pe afară și că, oricât încerci, pare imposibil să-ți vină rândul la baie. 

E puțin mai greu de acceptat la început, mai ales cu atâtea amintiri dragi în jur, dar se poate ca apartamentul sau casa în care locuiți să vă fi rămas…mică. Pentru că te ascultăm, la OTP Bank știm prin ce treci și dacă iei în calcul o schimbare, îți oferim şi noi câteva motive pentru a face pasul către un credit ipotecar în lei, perfect adaptat nevoilor tale.

Modurile noastre de a-ți da curaj pentru o locuință nouă:

Avans minim începând de la 20%

Dobândă de la 3,92%
Un calcul simplu arată că pentru o sumă împrumutată 221.000 lei pe o perioadă de 30 de ani ai o rată lunară în valoare de doar 1.045 lei.

0% comision lunar de administrare
Te bucuri de noua ta casă fără să plătești nimic în afară de rata lunară

0 RON comision de analiză a dosarului
Aplici ușor și primești răspunsul în cel mai scurt timp

O gamă largă de venituri acceptate
Mergem dincolo de salariu și acceptăm contracte de management & administrare, drepturi de autor și intelectuale și chiar indemnizații sau sporuri.

Ai nevoie de mai mult?

Te vei bucura să știi că dobânda poate fi chiar mai mică dacă optezi și pentru alte produse OTP Bank. Astfel, primești discount de dobândă pentru fiecare opțiune selectată dintre cele de mai jos:

– încasezi lunar salariul la OTP Bank
– folosești lunar cardul OTP Bank pentru plăți la comercianți
– închei asigurarea de locuință la Groupama, partener OTP Bank
– achiziționezi pachete de produse și servicii

 

Nu te grăbește nimeni să iei o decizie. Dar, dacă te hotărăști să faci o schimbare, ne poți găsi aici.