Sudanul, acuzat că a folosit arme chimice în Darfur

Amnesty International a acuzat forțele guvernamentale sudaneze de a fi efectuat în acest an mai multe atacuri chimice care au ucis civili într-o zonă muntoasă din Darfur, în vestul Sudanului.
Iulian Tudor
29 sept. 2016, 13:25
Sudanul, acuzat că a folosit arme chimice în Darfur

Într-un raport publicat joi și citat de AFP și Reuters, ONG-ul afirmă că cel puțin treizeci de atacuri cu arme chimice au fost efectuate între ianuarie și septembrie asupra unor sate din regiunea Djebel Marra, în cadrul unei ample campanii militare împotriva rebelilor.

Darfur este scena unui conflict sângeros din 2003, când insurgenți provenind din minorități etnice au ridicat armele împotriva guvernului de la Khartoum, aflat în mâinile majorității arabe. Președintele sudanez Omar al-Bashir a lansat atunci o contra-insurecție violentă, amintește France Presse. De atunci, ONU estimează că luptele au făcut cel puțin 300.000 de morți și 2,5 milioane de persoane strămutate în această regiune compusă din cinci state.

Bashir, a cărui arestare este cerută de Curtea Penală Internațională pentru crime de război, crime împotriva umanității și genocid comis în această regiune, a anunțat solemn la începutul lunii septembrie că pacea a revenit în Darfur, un teritoriu de mărimea Franței. Dar Khartoumul restricționează în continuare accesul jurnaliștilor și personalului umanitar, deși o misiune comună a ONU și Uniunii Africane (UNAMID) este desfășurată acolo din 2007.

Sudanul, semnatar din 1999 al Convenției privind interzicerea armelor chimice, a cerut în mod repetat plecarea UNAMID.

Citeşte şi Regimul sirian şi Statul Islamic au folosit arme chimice în atacurile din Siria

Raportul Amnesty, de aproape 100 de pagini, include imagini cu copii care suferă de arsuri chimice, imagini din satelit cu sate distruse și persoane strămutate, extrase din interviuri cu mai mult de 200 de supraviețuitori și analize ale unor experți în arme chimice. El „colectează dovezi ale utilizării repetate în ultimele opt luni a ceea ce par a fi arme chimice contra civililor, inclusiv copii foarte mici, de către forțele sudaneze într-una din cele mai izolate regiuni din Darfur”, afirmă ONG-ul cu sediul la Londra.Într-un comunicat, Amnesty estimează că între „200 și 250 de persoane au putut muri într-o expunere la agenți chimici, majoritatea copii”.

Cel mai recent atac a avut loc la data de 9 septembrie, afirmă Amnesty, subliniind că „utilizarea armelor chimice este o crimă de război”. Aceste atacuri fac parte dintr-o campanie militară împotriva rebelilor Armata de Eliberare a Sudanului-Abdel Wahid Nur (SLA-AW), potrivit Amnesty.

„Dovezile pe care le-am adunat sunt credibile și descriu un regim care este determinat să direcționeze atacurile împotriva populației civile din Darfur fără nicio teamă de represalii internaționale”, a declarat Tirana Hassan, directorul programului Amnesty International de răspuns la crize, citată de Reuters.
   
Ambasadorul sudanez la ONU Omer Dahab Fadl Mohamed a declarat într-un comunicat că raportul Amnesty este „cu totul nefondat” și că Sudanul nu deține niciun fel de arme chimice.

„Acuzațiile de utilizare a armelor chimice de către forțele armate sudaneze sunt fără bază și fabricate. Obiectivul final al unor astfel de acuzații sălbatice este de a crea confuzie în legătură cu procesele care vizează aprofundarea păcii și stabilității și consolidarea dezvoltării economice și coeziunii sociale în Sudan”, a spus el.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet