Ministrul Educaţiei vrea să le interzică rectorilor să aibă funcţii politice

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a anunţat că pregăteşte un proiect care va aduce câteva modificări Legii Educaţiei. Una dintre acestea ar fi reintroducerea interdicţiei pentru rectori şi persoanele cu funcţii de conducere în universităţi să aibă şi posturi politice sau mandate parlamentare. O astfel de interdicţie a fost introdusă în Legea Educaţiei din 2011, dar a fost eliminată prin ordonanţă de urgenţă în 2012, în mandatul de ministru al Ecaterinei Andronescu.
Iulian Tudor
29 sept. 2016, 19:41
Ministrul Educaţiei vrea să le interzică rectorilor să aibă funcţii politice

„Ne-am propus la Ministerul Educaţiei să facem acest lucru, introducând un proiect care va fi discutat în Guvern în aşa fel încât, punctual, deci nu vrem niciun fel de reformă mare, nu vrem o altă Lege a Educaţiei, dar punctual, pe anumite articole, care nouă nu ni se par în acord cu ceea ce trebuie să fie funcţionarea normală a universităţilor, să putem face aceste modificări. Pe anumite articole de lege”, a declarat Mircea Dumitru, la digi24.ro.

Ministrul Educaţiei a precizat că se va consulta cu premierul Dacian Cioloş în această chestiune. „Nu ştiu dacă o ordonanţă de urgenţă va putea fi motivată şi justificată urgenţa. Urmează să mă consult cu domnul prim-ministru şi poate să fie un proiect de lege. Poate fi ceva de genul acesta care să aducă unele modificări care, încă o dată, sunt modificări făcute la anumite articole de lege în legătură cu o anumită ţintă specială în legătură cu structura de guvernanţă universitară. În mod punctual sunt chestiuni legate de incompatibilităţi, de interdicţia de a cumula o funcţie executivă şi de conducere în universitate cu o funcţie politică sau cu o funcţie în Parlamentul României. Avem în vedere ceva similar şi pentru învăţământul preuniversitar”, a mai spus Mircea Dumitru.

CITEŞTE ŞI: Mircea Dumitru: Dacă profesorii care doresc să se înscrie la concursul de director sunt împiedicaţi, vom apela la autorităţile statului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Gigi Becali, dezvăluiri fără precedent: 10 decizii pe care le-a anunțat patronul FCSB
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Andrei, tânărul de 21 de ani înjunghiat mortal de tatăl vitreg. Mama lui luptă pentru viață pe patul de spital
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România