Rareş Văduva, la DNA, în dosarul DIPI: Această construcție judiciară este o eroare

Fostul șef al DIPI Rareș Văduva s-a prezentat marți la DNA, exprimându-și convingerea că se va demonstra că "această construcție judiciară este o eroare".
Iulian Tudor
04 oct. 2016, 08:55

"Am convingerea că vom reuși să demonstrăm că această construcție judiciară este, să zicem, o eroare. Cadrul legal care presupune clasificarea este același care reglementează și declasificarea", a spus Văduva, la ieșirea de la DNA.

Tot marți, s-au prezentat la DNA și fostul ministru al Afacerilor InternePetre Tobă, precum și Gheorghe Nicolae, fost șef DIPI.

Luni, Petre Tobă și Rareș Văduva au fost puși la dispoziție prin ordine ale ministrului Afacerilor Interne, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale față de aceștia.

"Prin ordine ale ministrului afacerilor interne, Ioan-Dragoș Tudorache, în conformitate cu prevederile Legii 360/2002 privind Statutul Polițistului, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale, domnii Petre Tobă, Gelu Oltean, Rareș Văduva și Horațiu Năbîrjoiu au fost puși la dispoziție", se preciza într-un comunicat al MAI.

Pe 9 septembrie, procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de Petre Tobă, fost ministru al Afacerilor Interne, pentru comiterea infracțiunii de favorizare a făptuitorului.

În respectiva cauză penală, Petre Tobă este cercetat alături de alte 24 de persoane — șefi și angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne — Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI), suspecte pentru infracțiuni de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu, fals și uz de fals.

Citeşte şi: Petre Tobă, la DNA în dosarul cheltuielilor secrete de la Ministerul de Interne UPDATE

„Am convingerea că vom reuși să demonstrăm că această construcție judiciară este, să zicem, o eroare. Cadrul legal care presupune clasificarea este același care reglementează și declasificarea”, a spus Văduva, la ieșirea de la DNA.

Tot marți, s-au prezentat la DNA și fostul ministru al Afacerilor InternePetre Tobă, precum și Gheorghe Nicolae, fost șef DIPI.

Luni, Petre Tobă și Rareș Văduva au fost puși la dispoziție prin ordine ale ministrului Afacerilor Interne, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale față de aceștia.

„Prin ordine ale ministrului afacerilor interne, Ioan-Dragoș Tudorache, în conformitate cu prevederile Legii 360/2002 privind Statutul Polițistului, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale, domnii Petre Tobă, Gelu Oltean, Rareș Văduva și Horațiu Năbîrjoiu au fost puși la dispoziție”, se preciza într-un comunicat al MAI.

Pe 9 septembrie, procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de Petre Tobă, fost ministru al Afacerilor Interne, pentru comiterea infracțiunii de favorizare a făptuitorului.

În respectiva cauză penală, Petre Tobă este cercetat alături de alte 24 de persoane — șefi și angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne — Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI), suspecte pentru infracțiuni de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu, fals și uz de fals.

Citeşte şi: Petre Tobă, la DNA în dosarul cheltuielilor secrete de la Ministerul de Interne UPDATE

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Haziran, pusă la zid pentru că stă în chirie! Soția lui Luis Gabriel, replică acidă: „Când plătești câteva mii...”
Fanatik.ro
Marius Croitoru, înjurat ca la ușa cortului de Zoran Mitrov în Botoșani – Rapid!? Reacția fotbalistului la flash-interviu și răspunsul antrenorului: „Sunt surprins!”. Update
Capital.ro
Vârsta de pensionare ar putea crește pentru românii din această țară. Ce grupe de vârstă ar putea munci mai mult
Playtech.ro
Inflație sau devalorizare? Diferența pe care mulți români nu o înțeleg și cum îți afectează, de fapt, banii
Adevarul
Autostrada care va face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu - Brașov. Cum se lucrează pe șantierul A13 Sibiu - Făgăraș
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
ANAF trimite românilor decizii de impunere pentru banii câștigați. E vizată perioada 2021 – 2024
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România