PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea se răceşte. Iată în ce zone apar ninsorile

PROGNOZA METEO. În următoarele zile, vremea se va răci treptat, cu maxime mai scăzute faţă de normalul perioadei. Mai mult, în unele zone îşi vor face apariţia şi ninsorile.
Filip Stan
04 oct. 2016, 15:27
PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea se răceşte. Iată în ce zone apar ninsorile

PROGNOZA METEO. Miercuri, vremea va fi rece pentru această dată, chiar deosebit de rece în vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului. Cerul va fi temporar noros. Va ploua în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde punctiform se vor depăşi 15…20 l/mp. În zona de munte vor predomina ninsorile, iar precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare ar putea să mai apară trecător şi în Dealurile de Vest, Maramureş, nordul Moldovei, precum şi în nordul şi estul Transilvaniei. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, îndeosebi în prima parte a intervalului în sud-vest şi la munte, cu precădere la altitudinile mari, unde rafalele vor depăşi 60…70 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 7 grade în estul Transilvaniei şi 17 în sud şi sud-est, iar cele minime se vor situa între -3 grade în depresiuni şi 11 grade în nordul litoralului. Noaptea, vor fi condiții de brumă pe arii restrânse în nord şi în centru.

În Bucureşti, vremea va fi rece pentru această dată, cu maxime de cel mult 17…18 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, dar şanse reduse de ploaie. Vântul va avea ceva răbufniri peste zi.

Joi, vremea se va menține rece pentru această dată în cea mai mare partea ţării. În vest, centru și nord vor fi înnorări și ploi, iar la munte, în special la altitudini mai mari, vor predomina ninsorile. Pe arii restrânse, cu precădere în nord-vest şi în zona Munților Apuseni, cantitățile de apă pot fi mai însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare și doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla cu intensificări la munte, dar temporar și în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 10 grade în estul Transilvaniei şi 16 grade în sudul Banatului şi în vestul Olteniei, iar cele minime se vor situa între -3 grade în depresiuni și 10 grade pe litoral. Izolat, se va produce brumă.

În Bucureşti, vremea se va menține rece pentru această dată. Cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime sunt de 14…15 grade Celsius.

Vineri, deşi temperaturile vor fi în creştere uşoară în majoritatea zonelor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la această dată, în vest, nord și centru, iar în restul teritoriului, apropiată de normal. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 grade în estul Transilvaniei şi 18 grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei, iar cele minime între -3 grade în depresiuni, unde se va forma bruma şi 12 grade pe litoral. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și va ploua, ziua în vest, nord și centru și pe arii restrânse în rest, iar seara și noaptea îndeosebi în sud și în sud-est, unde izolat vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate. În zonele montane, la înălțimi mai mari de 1.500 metri, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla cu unele intensificări mai ales la munte.

În Bucureşti, temperaturile cresc uşor şi rămân modeste pentru data din calendar cu cel mult 17…18 grade după-amiaza. Cerul va avea înnorări, mai accentuate seara și noaptea, când va ploua. Vântul va sufla slab și moderat.

Sâmbătă, temperaturile vor fi încă sub normalul perioadei, cu maxime între 10 şi 16 grade, apoi, până la începutul săptămânii viitoare se încălzeşte uşor şi maximele se apropie de mediile multianuale, astfel că aşteptăm cam între 13 şi 20 grade Celsius. Sâmbătă mai plouă local prin sud-est. În primele zile ale săptămânii viitoare, marţi mai ales, va ploua în majoritatea zonelor țării, iar în zona montană înaltă vor fi precipitații mixte.

Citeşte şi INFORMARE METEOROLOGICĂ. Vremea se schimbă radical: ploi însemnate cantitativ şi ninsori la munte

DailyBusiness
SUA au elaborat un plan de pace care prevede ca Ucraina să renunțe la anumite teritorii și la o parte din armament
Spynews
Un nou femicid, în România! O femeie ar fi fost ucisă de concubinul beat
Fanatik.ro
Iuliu Mureșan a reacționat în direct despre transferul lui Emerllahu la FCSB: „1,5 milioane de euro”. Exclusiv
Capital.ro
Judecătorii de la Sectorul 1 decid soarta lui Călin Georgescu. Verdict la un an de la primul tur al alegerilor prezidențiale
Playtech.ro
Cum obţii autorizația ISCIR pentru centrala termică: costuri şi acte necesare
Adevarul
Cazul familiei care a rămas fără copiii pe care îi creștea într-o pădure din Italia, alături de cai, măgari și găini. Reacția lui Meloni
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Fetiță româncă, la un pas să fie răpită de lângă tatăl său, direct din cărucior, de către un tânăr tunisian
iamsport.ro
Fostul jucător de la Steaua și Rapid a numit ”cel mai mare” fotbalist din istoria României: ”Nu vreau să jignesc, dar nu îl poți compara cu nimeni!”
MediaFlux
Vrei un loc de muncă plătit cu 8000 de euro? Se fac angajări
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume