Lira sterlină, depreciere-record. Se tranzacţionează ca şi moneda ţărilor în curs de dezvoltare

Piețele britanice ''dansează'' acum în ritmul piețelor emergente, după ce deprecierea record a lirei sterline de luna aceasta a dus la creșterea randamentelor obligațiunilor guvernamentale, reflectând temerile investitorilor privind efectele negative economice și financiare ale votului pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), transmit Bloomberg și Reuters.
Iulian Tudor
11 oct. 2016, 16:27
Lira sterlină, depreciere-record. Se tranzacţionează ca şi moneda ţărilor în curs de dezvoltare

Pe fondul temerilor că Regatul Unit va fi puternic afectat din punct de vedere economic în urma ieșirii din UE, corelația între lira sterlină și un indice al monedelor piețelor emergente a urcat la un nivel record.

„Investitorii sunt din ce în ce mai tentați să aprecieze activele britanice în lumina pieței emergente, pe fondul unei reevaluări a perspectivelor economice ale țării pe termen mediu spre lung”, a apreciat Chris Scicluna, analist la Daiwa Capital Markets Europe Ltd, în Londra.

Marți, lira sterlină a scăzut pentru a patra zi consecutiv și s-a depreciat cu 0,49%, la 1,2296 dolari. Anul acesta, lira sterlină s-a depreciat cu 17% față de dolar, cel mai semnificativ declin în rândul a 16 valute importante. Randamentelor obligațiunilor guvernamentale britanice pe zece ani au urcat la 0,98%, de la 0,52% la mijlocul lunii august, informează Agerpres.

Pe fondul deprecierii lirei sterline, indicele principal FTSE-100 al Bursei de la Londra a urcat marți la prânz cu 0,5%, la 7.129,83 puncte, un nivel record înregistrat în timpul ședinței de tranzacționare. Recordul precedent datează din aprilie 2015, când indicele FTSE-100 s-a situat la 7.122,74 puncte.

Potrivit analiștilor, termenii negocierilor privind ieșirea din UE vor fi determinanți pentru a se ști dacă moneda britanică va suferi noi scăderi sau se va recupera.

Citeşte şi CURS BNR. Leul creşte uşor în raport cu euro. Ce se întâmplă cu principalele valute. CURS VALUTAR 11 octombrie

Membrii Guvernului de la Londra au fost avertizați că Marea Britanie ar putea pierde anual venituri din taxe în valoare de 66 de miliarde de lire sterline (73 de miliarde de euro) în cazul unei ieșiri dure din Uniunea Europeană (UE), o variantă în urma căreia Marea Britanie va avea un acces limitat la piața unică din UE, informează cotidianul The Times, citând o serie de documente guvernamentale.

Potrivit acestor documente, care analizează ce s-ar întâmpla dacă Marea Britanie iese din piața unică și se bazează numai pe regulile Organizației Mondiale a Comerțului în schimburile cu continentul, Produsul Intern Brut al Marii Britanii ar putea fi mai mic cu 5,4%, până la 9,5%, după 15 ani, comparativ cu ce s-ar întâmpla dacă ar rămâne în UE. O astfel de scădere dramatică a veniturilor ar forța Guvernul să reducă cheltuielile publice sau să majoreze taxele, potrivit Agerpres.

Săptămâna trecută, un raport al firmei de consultanță Oliver Wyman a ajuns la concluzia că numai sectorul financiar al Marii Britanii ar putea pierde venituri de până la 38 de miliarde de lire sterline în cazul unui „hard” Brexit.

La începutul acestei luni, premierul Theresa May a anunțat că Marea Britanie va invoca articolul 50 din Tratatul european până la sfârșitul lunii martie 2017, dar a respins ideea unei alegeri între un „soft” Brexit, care ar presupune concesii reciproce, și un „hard” Brexit, care ar presupune o ruptură cu piața unică a Uniunii Europene.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Cu ce se ocupă soția lui Cristiano Bergodi, în Italia. Puțini știu ce meserie are Marina
Capital.ro
Elena Udrea, în culmea fericirii. Trăiește cele mai frumoase momente alături de Adrian Alexandrov și Eva: Încă un moment de bucurie
Playtech.ro
Oraşele europene care reduc viteza la 30 de km/h în localitate. Ce înseamnă asta pentru trafic şi timpul şoferilor
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - Holdea
wowbiz.ro
Cum a reușit, de fapt, să supraviețuiască Alexandru două nopți în pădure. Tatăl micuțului dezvăluie detalii cutremurătoare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O adolescentă de 15 ani și-a pierdut viața după ce a căzut de pe terasa unui bloc aflat în reabilitare, în Sectorul 2 al Capitalei
iamsport.ro
Fostul medic al naționalei l-a numit pe membrul Generației de Aur ”cel mai dificil” jucător cu care a lucrat: ”Extrem de prețios! Iubirea față de propria persoană...”
MediaFlux
Horoscop 18 mai. Oportunități financiare mari și progrese în relații importante pentru viitor. Zodiile care dau lovitura
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi