DNA cere aviz de la Klaus Iohannis pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea. Preşedintele a primit cererea UPDATE

DNA cere începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină. Gabriel Oprea a demisionat din Senat pe 26 septembrie 2016 pe fondul protestelor declanşate de respingerea de către plenul Senatului a cererii DNA de începere a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină.
Filip Stan
12 oct. 2016, 07:52
DNA cere aviz de la Klaus Iohannis pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea. Preşedintele a primit cererea UPDATE

UPDATE. Președintele Klaus Iohannis a primit cererea procurorului general Augustin Lazăr de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, a anunțat purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi.

„A venit cererea de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea de la procurorul general Augustin Lazăr. Urmează ca președintele să ia o decizie”, a precizat, miercuri, Mădălina Dobrovolschi.

DNA a cerut aviz de la preşedintele Klaus Iohannis pentru urmărirea penală a fostului ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea, sub acuzaţia de ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Gabriel Oprea a demisionat din funcţia de senator, urmând ca demisia să îşi producă efectele după ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Procurorii DNA au cerut aviz Senatului pentru începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă în cazul lui Oprea însă senatorii au respins solicitarea. Ulterior, mii de persoane au protestat faţă de decizia parlamentarilor.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a admis la acea dată că este posibil ca, după demisia lui Gabriel Oprea din Parlament, procurorul de caz să facă o nouă cerere de încuviinţare a urmăririi penale către Preşedintele României, dând exemplu ca precedent cazul lui Miron Mirea. Miercuri, DNA a făcut această cerere către Preşedinţia României, prin intermediului procurorului general al României.

Iohannis, despre cazul Oprea: Dacă Parchetul decide să revină cu o altă solicitare spre mine, vom vedea pe parcurs

„Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui GABRIEL OPREA, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, având în vedere că au reieșit indicii rezonabile cu privire la participarea acestuia la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în perioada în care deținea funcția ministerială.

Solicitarea a fost transmisă în conformitate cu prevederile legale și constituționale și având în vedere încetarea, prin demisie, a mandatului de senator al lui Gabriel Oprea, începând cu data de 01 octombrie 2016 (publicată în Monitorul Oficial).
Potrivit reglementărilor legale în vigoare, efectuarea urmăririi penale față de persoane care dețin sau au deținut calitatea de ministru, pentru fapte săvârșite în exercitarea mandatului, și care, la data sesizării, nu au și calitatea de deputat sau de senator, este condiționată de obținerea unui aviz din partea Președintelui României.

Detaliile referitoare la stare de fapt reținută de procurori în cauza respectivă se regăsesc în comunicatul nr. 1150/VIII/3 din data de 1 septembrie 2016.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de 18 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție”, se precizează în comunicatul DNA.

Ministerul Apărării verifică modul în care a ajuns Gabriel Oprea general de brigadă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT