Dacian Cioloş: Regret decizia pe care a luat-o Parlamentul în privinţa modului în care se tratează plagiatele

Premierul Dacian Cioloș a afirmat miercuri că regretă decizia pe care a luat-o Parlamentul în privința modului în care se tratează plagiatele.
Filip Stan
12 oct. 2016, 09:30
Dacian Cioloş: Regret decizia pe care a luat-o Parlamentul în privinţa modului în care se tratează plagiatele

„Regret decizia pe care a luat-o Parlamentul în privința modului în care se tratează plagiatele. (…) Am luat niște măsuri prin ordonanțe de urgență, în urmă cu ceva vreme, tocmai pentru a crea un cadru clar, profesional, obiectiv, de tratare a acestor cazuri de plagiat. Sigur, nimeni nu contestă și nici eu nu contest nevoia, importanța, utilitatea implicării directe a universităților în tratarea acestor cazuri de plagiat”, a spus Cioloș la începutul ședinței de Guvern.

Premierul a mai spus că regretă și demisia lui Viorel Barbu din funcția de președinte al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

„Regret demisia domnului Barbu de la conducerea CNATDCU, un profesionist care și-a dovedit verticalitatea și neutralitatea, profesionalismul în modul în care a condus CNATDCU până acum”, a precizat Cioloș, scrie Agerpres.

Acesta a subliniat necesitatea unui echilibru instituțional în privința asumării în mod obiectiv și profesionist a evaluării tezelor de doctorat.

„Dincolo de implicarea universităților, avem nevoie și de un cadru de recurs a deciziilor universităților și la nivel național, tocmai pentru a obiectiva acest proces de decizie vizavi de plagiate. Pe de altă parte, avem foarte multe școli doctorale în România și gradul sau calitatea modului în care se tratează lucrările de doctorat este foarte diferit de la o universitate la alta. Tocmai de asta, Ministerul Educației are în curs o reacreditare a școlilor doctorale în România tocmai pentru a ne asigura că toate universitățile care au școli doctorale pot să asigure același standard minim de calitate a elaborării și deciziilor privind lucrările de doctorat. Și cred că ar trebui făcută o legătură între autonomia universitară și dreptul și obligația universităților de a decide asupra plagiatelor și acreditarea pe care trebuie să o aibă sau reacreditarea pe care trebuie să o aibă tocmai pentru a ne asigura că această autonomie universitară este asigurată într-un cadru clar, cu responsabilitate și că există în toate universitățile, care au dreptul de a conduce și de a elabora lucrări de doctorat, (…) calitatea profesională, științifică pentru a face acest lucru”, a susținut Cioloș.

Premierul a dat asigurări că Executivul va face tot ceea ce este posibil ca mediul universitar să fie ferit de imaginea cu impact negativ foarte mare a plagiatului.

„Guvernul va face tot ceea ce este posibil pentru ca mediul universitar și de cercetare din România să fie ferit de imaginea aceasta (…) cu impact negativ foarte mare a plagiatului și a imposturii în cercetare. (… ) Nu o lege poate să decidă dacă o lucrare de doctorat este științifică sau nu, ci doar oameni de știință onești, obiectivi, recunoscuți și profesioniști (…) și cred că aici trebuie să ajungem”, a adăugat Cioloș.

DailyBusiness
SUA au elaborat un plan de pace care prevede ca Ucraina să renunțe la anumite teritorii și la o parte din armament
Spynews
Piept de pui popcorn. Rețeta simplă și delicioasă a lui Chef Horia Manea
Fanatik.ro
Campioana din Ucraina, condamnare de 19 ani în Rusia pentru tentativă de asasinat asupra unui ofițer
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță și cântăreață. A fost una dintre cele mai originale și rafinate artiste
Playtech.ro
Cât trebuie să cotizezi ca să primești pensia minimă în 2026. Pragurile exacte pentru bărbați și femei
Adevarul
Poker geopolitic. Trump este convins că „Putin are toate cărțile”, iar Zelenski blufează pentru o înțelegere mai bună. Analiză The Times
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Primul tren suspendat din România. Ce oraş ar putea să aibă monorail
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România! Zona în care România s-a cutremurat
iamsport.ro
Atac ”incriminant” la adresa lui Hagi! De ce nu ar trebui să preia ”Regele” naționala: ”Știu ce făcea cu colegii de generație! Va fi foarte rău dacă vine”
MediaFlux
Lege nouă pentru românii cu datorii la stat! Permisul auto se suspendă automat dacă nu achiți
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume