Leonard Cohen, ultimul interviu: „Sunt pregătit să mor”

Leonard Cohen a murit la vârsta de 82 de ani. Artistul a declarat, într-un interviu acordat recent pentru ediția următoare din The New Yorker, că își dorește să încheie numeroasele proiecte muzicale și literare începute, dar că este pregătit să moară.
Romania TV
11 nov. 2016, 03:54
Leonard Cohen, ultimul interviu:

Leonard Cohen, poet, scriitor, interpret și compozitor canadian, a vorbit cu calm și detaşare despre moarte, ca despre ceva normal, ce se petrece mai devreme sau mai târziu. Cohen a menționat că are o mulțime de poeme nepublicate și versuri care nu au fost terminate, înregistrate sau publicate.

„Am terminat unele lucruri. Nu știu câte altele o să mai pot termina pentru că în acest moment trec printr-o stare de oboseală profundă… Sunt momente în care nu fac altceva decât să stau întins. Nu mai pot cânta și mă lasă repede și spatele. Lucrurile spirituale, baruch Hashem (mulțumesc lui Dumnezeu — n.r.) s-au așezat, fapt pentru care sunt profund recunoscător”, a menționat Cohen. Însă, „marea schimbare este proximitatea față de moarte”, după cum a explicat artistul. „Îmi place să închei lucrurile, dacă pot. Dacă nu, e OK. Dar felul meu de a fi este să termin lucrurile pe care le-am început”, a mai spus Leonard Cohen.

„Nu cred că voi reuși să termin acele melodii. Dar, poate, cine știe?, o să-mi revin. Nu știu. Dar nu îndrăznesc să mă atașez de o strategie spirituală. Nu îndrăznesc să fac asta”, a mai spus Leonard Cohen.

Unul dintre proiectele lui Cohen este scrierea unei cărți în care poemele, precum paginile din Talmud, să fie înconjurate de interpretări.

Cohen a dezvăluit în interviu informații despre starea precară de sănătate, care nu îi mai permite să muncească aşa cum o făcea „pe vremuri”. „Pot lucra cu mai multă concentrare și continuitate decât când aveam obligația de a mă întreține, de a fi soț, de a fi tată. Acele distrageri sunt în mod radical diminuate în acest moment. Singurul lucru care atenuează producția maximă este  starea corpului meu. N-am vândut niciodată atât de mult încât să mă pot relaxa în privința banilor. Am avut de întreținut doi copii și pe mama lor”, a declarat artistul.

Mare parte din interviul din The New Yorker se concentrează pe relația lui Cohen cu Marianne Ihlen, personajul-cheie al unor piese precum „Bird on a Wire” și „So Long Marianne”. Aceasta a decedat anul acesta, în iulie. În august, ultima scrisoare a lui Cohen către muza sa decedată descria atitudinea de resemnare și de împăcare față de moarte: „Suntem atât de bătrâni, iar trupurile noastre se descompun și cred că te voi urma foarte curând”.

Cohen vorbește și despre copiii săi, pe care îi are aproape și declară că se simte binecuvântat că este înconjurat de familie și de prieteni: „Fata mea și copiii ei locuiesc jos, iar fiul meu stă mai jos pe stradă. Așa că sunt extrem de binecuvântat. Am o asistentă care este devotată și pricepută. Am unul sau doi prieteni care îmi îmbogățesc foarte mult viața. Așa că dintr-un anumit punct de vedere niciodată n-am fost mai bine”.

În încheiere, artistul a declarat că este pregătit să moară. „Sunt pregătit să mor. Sper că nu e prea inconfortabil. Cam asta e legat de mine”, a spus el.

Cel de-al 14-lea album al lui Cohen va ieși pe piață la 21 octombrie și va fi intitulat ”You Want It Darker”. Precedentul produs discografic a fost ”Popular Problems” (2014).

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
După un an de pauză, Florin Niță revine: ”Sper să fie așa cum îmi doresc”
Capital.ro
Călin Georgescu este în doliu: Te păstrăm în inimile și în rugăciunile noastre. S-a stins din viață încă un mare patriot român
Playtech.ro
Orașul din România desemnat Destinația Anului 2026. A produs cea mai mare surpriză din turism
Adevarul
Orașul din România desemnat „Destinația Anului 2026” și lider la turism urban: ierarhie surpriză în clasament
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este polițistul care și-a pierdut viața pe DN6, după ce ar fi intrat într-o depășire periculoasă. Avea 37 de ani și era căsătorit
iamsport.ro
Plângere la Tribunalul din Genova împotriva lui Dan Șucu pentru spălare de bani: ”Verificări penale și financiare asupra banilor utilizați în preluarea clubului”
MediaFlux
Ilie Bolojan, decizie privind guvernarea! Anunțul premierului
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi