UNICEF: Cinci din şase copii sub doi ani sunt subnutriţi, cu risc ireversibil pentru sănătate

Cinci din șase copii cu vârsta sub doi ani din țările în curs de dezvoltare nu primesc suficient tipurile corecte de alimente, punându-le în pericol sănătatea mentală și fizică în mod ireversibil, a alertat vineri Fondul Națiunilor Unite pentru copii (UNICEF), cu sediul la New York.
Filip Stan
14 oct. 2016, 17:52
UNICEF: Cinci din şase copii sub doi ani sunt subnutriţi, cu risc ireversibil pentru sănătate

Jumătate dintre copiii cu vârste cuprinse între șase și 23 de luni nu sunt hrăniți suficient de frecvent, spune UNICEF. De asemenea, o lipsă generalizată de alimente solide și de ingrediente variate privează aceeași grupă de vârstă de nutrienți esențiali atunci când creierul, oasele și organele lor în creștere au nevoie cel mai mult, a declarat agenția ONU, citată de Thomson Reuters Foundation.

Chiar și în familiile înstărite din țările în curs de dezvoltare, „mult prea mulți” sugari și copii mici nu beneficiază de suficientă hrană, spune agenția ONU într-un raport publicat înaintea Zilei Mondiale a Alimentației, marcată la 16 octombrie.

„Cum se poate ca în 2016 să avem încă atât de mulți copii care nu primesc hrană suficientă (pentru) o creștere sănătoasă?” — se întreabă France Begin, senior consilier de nutriție la UNICEF în New York, într-un interviu telefonic, scrie Agerpres.

„Primii doi ani de viață … sunt o fereastră de oportunitate pe care nu doriți să o ratați”, a declarat aceasta pentru Thomson Reuters.

Îmbunătățind calitatea și cantitatea alimentelor pentru copii pot fi salvate 100.000 de vieți pe an, pot fi reduse costurile de sănătate și îmbunătăți productivitatea la vârsta adultă, argumentează UNICEF.

Numărul meselor asigurate copiilor este cel mai mic în Asia de Sud și Africa sub-sahariană, unde ratele de oprire a dezvoltării sunt cele mai mari — ceea ce înseamnă că înălțimea copiilor este mică în comparație cu vârsta lor.

Mai puțin de o treime dintre sugari și copiii de vârstă mică din țările în curs de dezvoltare sunt hrăniți insuficient cu o varietate de alimente, majoritatea rămânând în pericol de subnutriție, subliniază raportul.

O altă preocupare este că o treime din copii nu primesc alimente solide la vârsta recomandată de șase luni, conform agenției ONU. În anul 2000, proporția era de jumătate din copiii de această vârstă.

Alimentele de tip junk food, bogate în grăsimi, zahăr și sare, dar scăzute în micronutrienți și proteine, sunt din ce în ce mai frecvente în alimentația copiilor atât în țările bogate, cât și în cele sărace, a spus Begin.

Studii realizate în Senegal, Nepal, Tanzania și Cambodgia au constatat că un număr mare de copii mănâncă snacks-uri nesănătoase, în principal în orașe, dar și în zonele rurale. Alimentele sunt puternic promovate de companii în multe țări, iar părinții nu știu neapărat că sunt nesănătoase pentru copiii lor.

„Preocuparea mea este că deja copiii nu au suficienți nutrienți în dieta lor pentru a crește în mod adecvat, așa că, dacă se înlocuiesc alimentele bune (pe care aceștia le primesc) cu alimente care furnizează numai grăsime și zahăr … nu se oferă nicio șansă copilului”, a conchis France Begin.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT