Un nou şef la Loteria Română. CINE este acesta

Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Loteria Română (CNLR), controlată integral, din vară, de Ministerul Economiei, a decis, la finalul lunii trecute, să-l schimbe din funcție pe directorul general Sebastian Moga, care abia fusese numit pe post, în luna august. Noul director general este Cătălin Chesa, care până atunci exercitase atribuții de șef al Direcției Economice a Loteriei.
Ionela Marcu
15 oct. 2016, 12:16
Un nou şef la Loteria Română. CINE este acesta

Astfel, CA-ul Loteriei a decis, pe 29 septembrie, să-l revoce din funcția de director general al CNLR pe Sebastian Moga, numit în funcția respectivă în prima parte a lunii august anul acesta, și să-l înlocuiască cu Cătălin Chesa. Cei doi au făcut rocada și în Comisia de Negociere a Loteriei.

Administratorii Loteriei i-au fixat noului director general obiective „foarte clare”, după propria lor exprimare, respectiv finalizarea „sistemului loteristic” și a caietelor de sarcini până la finalul lunii octmbrie, precum și începerea achizițiilor de echipamente și terminale necesare implementării noului sistem loteristic, prin publicarea în SEAP a anunțurilor și documentațiilor pentru licitații, până la jumătatea lunii viitoare, scrie profit.ro. În plus, CA-ul a solicitat conducerii să-și asume două note de fundamentare întocmite de Direcția Logistică a Loteriei luna trecută, una privind rectificarea fondurilor în programul de investiții pe 2016, iar cealaltă referitoare la rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul în curs. 

Gheorghe Benea, fost director Loteria Română, reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Loteria a terminat primul semestru al anului cu un profit net de 52,12 milioane lei, în creștere amplă, cu 79%, cu față de perioada similară din 2015, și cu o cifră de afaceri de 397,73 milioane lei, cu 13,6% mai mare comparativ cu primele 6 luni ale anului trecut. În schimb, în 2015, CNLR a raportat un profit net de 18,69 milioane lei, cu peste 81% mai mic față de cel obținut în 2014, când depășise nivelul de 100 milioane lei. Prima variantă de buget pe 2016 al companiei, aprobată de Guvern în martie, prevede un profit net anual de circa 58 milioane lei.

Ovidiu Rîpanu, fost şef Serviciu Achiziţii LOTO: Loteria stă pe un munte de bani şi trebuie cheltuiţi (referat DNA)

În 2015, operatorul de jocuri loto a avut o cifră de afaceri de 756,6 milioane de lei, de la 826,82 milioane de lei în urmă cu un an și de la 1,07 miliarde de lei în 2013.

Până la numirea în funcția de director general, Cătălin Chesa lucrase ca expert în gestiune economică în cadrul Loteriei, preluând anul acesta atribuții de șef al Direcției Economice a CNLR. Chesa a fost director de trezorerie la Volksbank, fiind în continuare membru al A.C.I. România – Asociația Piețelor Financiare, organizația profesională a trezorierilor din sistemul bancar românesc. Soția sa, Ruxandra Chesa, este director general al Idea Broker de Asigurare, fosta VBL Broker, compania de intermediere în asigurări a grupului Volksbank.

Potrivit declarației sale de avere, anul trecut, ca expert în gestiune economică, Cătălin Chesa a încasat de la Loterie un salariu lunar de circa 6.770 lei. Soția sa a primit, în 2015, de la Idea Broker de Asigurare, un salariu lunar de aproximativ 11.460 lei. Cei doi dețin 3 apartamente în București și două mașini (Renault și Audi).

Noul director al Loteriei are conturi și depozite bancare în sumă totală de 62.000 euro, 376.000 lei și 11.460 dolari, dar și un împrumut de 47.400 euro contractat de la Raiffeisen Bank în 2007, precum și un card de credit cu limită de 9.000 de lei de la Banca Transilvania, care la începutul anului a finalizat preluarea Volksbank, fostul angajator al lui Chesa.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Stadionul uriaș care se construiește pe locul unei foste fabrici. Valoarea investiției ajunge la 2,4 miliarde de dolari
Capital.ro
Impozit auto în România. Primăriile iau date direct de la RAR. Șoferii cu mașini vechi vor plăti cel mai mult din 2026
Playtech.ro
Programul maşinii de spălat rufe care consumă cel mai puţin curent. Puţini îl folosesc, dar scade factura considerabil
Adevarul
Momentul în care Putin a fost redus la tăcere la începutul unui discurs adresat liderilor mondiali
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
HALUCINANT! Ce apare în declarația de avere a Liei Savonea: peste 700.000 de euro în conturi și 3 salarii consistente
MediaFlux
Anunțul ANAF privind plata taxelor. Cine trebuie să achite și câți români au făcut asigurare de sănătate DATE EXCLUSIVE
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul