Vasile Blaga, audiat la DNA Ploieşti. El s-a prevelat de dreptul la tăcere UPDATE

Fostul copreşedintele PNL Vasile Blaga a fost audiat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie Ploieşti, în dosarul în care este urmărit penal pentru trafic de influenţă.
Iulian Tudor
17 oct. 2016, 07:20
Vasile Blaga, audiat la DNA Ploieşti. El s-a prevelat de dreptul la tăcere UPDATE

UPDATE Vasile Blaga, care a fost citat să se prezinte, luni, la DNA Ploiești pentru a fi audiat de procurorii anticorupție, s-a prevalat de dreptul la tăcere, au declarat surse apropiate anchetei pentru Agerpres.

Potrivit acestora, anterior, Blaga nu a dat declarații în dosarul în care este urmărit penal sub control judiciar pentru trafic de influență, cerând să studieze dosarul.

 

Vasile Blaga a stat la DNA Ploieşti circa 20 de minute. Acesta nu a vrut să facă nicio declaraţie de presă, nici la sosire, nici la plecare. „Nu fac nicio declaraţie, pentru că nu am ce să vă declar”, a spus Vasile Blaga.

Fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga a fost pus sub control judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență. Procurorii DNA îl acuză pe Vasile Blaga de primirea în mod repetat, în perioada 2011-2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la Gheorghe Ștefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință.

În dosar, sunt urmăriți penal Gheorghe Ștefan, la data faptelor vicepreședinte al unui partid aflat la guvernare și primar al municipiului Piatra Neamț, pentru trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, și Horațiu Bruno Berdilă, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru cumpărare de influență.

Procurorii susțin că, în 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare, a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere — secretarul general Vasile Blaga și vicepreședintele Gheorghe Ștefan—, în sensul obținerii de bani pentru partid.

„Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică unor firme dispuse să ‘cotizeze’ pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, suspectul Ștefan și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană”, precizează DNA.

Procurorii au constatat că respectiva persoană fusese agreată de Gheorghe Ștefan și Vasile Blaga și a fost dispusă să contribuie — indirect — la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică unor diverse societăți indicate.

„În perioada 2011 — 2012, Gheorghe Ștefan l-a informat pe Vasile Blaga asupra demersurilor prin care, prin intermediul directorului unei companii naționale din domeniul energiei, se urmărea obținerea de bani pentru partid. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională, prin licitații trucate, cu firma suspectului Berdilă, acesta a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor”, susțin procurorii.

Astfel, menționează DNA, în perioada 2011 — 2012, Gheorghe Ștefan i-a garantat persoanei numite prin influența sa că va fi menținută în funcția de conducere la compania națională din energie dacă vor fi atribuite societății reprezentate de Berdilă o serie de contracte de achiziții servicii și produse IT.

„În paralel, Ștefan i-a promis lui Berdilă că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câștige licitațiile publice organizate, iar, în schimb, a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru formațiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 25.000.000 lei. Primirea în mod repetat de către suspectul Vasile Blaga, în perioada 2011 — 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la suspectul Gheorghe Ștefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfințirea înțelegerii anterioare”, mai arată DNA.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cât plătește Gigi Becali pentru cazarea FCSB-ului în cantonamentul din Olanda. Condiții de lux pentru jucători
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cât câștigă pe lună un antrenor de fitness, în 2026. Sumele, dezvăluite chiar de românii care lucrează în domeniu
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Turiștilor le e frică să intre în mare. Cum arată rana produsă de peștele-iepure
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?