Ministrul Transporturilor a cerut verificarea dublă a aeronavelor TAROM, după incidentele din ultima săptămână

Sorin Bușe, ministrul Transporturilor, a cerut verificarea dublă, prin sondaj, a stării tehnice a aeronavelor TAROM, după ce, săptămâna trecută, mai multe zboruri ale companiei au avut probleme.
Iulian Tudor
18 oct. 2016, 11:39
Ministrul Transporturilor a cerut verificarea dublă a aeronavelor TAROM, după incidentele din ultima săptămână

„Am fost la Tarom duminică, am fost la direcția Tehnică și am analizat toate acele incidente. De fapt, unul a fost chiar major. Nu pot să vă spun, pentru că este o anchetă formală în curs. Cert este că ei deja hotărâseră să facă niște verificări mai amănunțite. Eu am cerut să se implementeze un sistem pe care l-am văzut în viața mea profesională anterioară, unde altă echipă verifică aleatoriu lucrurile care au fost deja verificate și, în funcție de ce se găsește, se vede dacă sistemul tehnic este integru sau nu”, a spus ministrul, în cadrul unor declarații de presă.

Potrivit unui comunicat al companiei, remis luni AGERPRES, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a efectuat o vizită de lucru la TAROM, inspectând activitatea Direcției Tehnice.

„Siguranța zborurilor rămâne prioritară la TAROM, fapt subliniat și în discuțiile ce au avut loc ieri între ministru și reprezentanții companiei aeriene. Direcția Tehnică a TAROM este recunoscută de organismele interne și internaționale din domeniu și respectă toate normele și reglementările, astfel încât zborurile să fie operate în deplină siguranță. Mai mult, pentru evitarea întârzierilor sau anulărilor curselor, au fost deja implementate măsuri suplimentare celor deja existente. Aceste măsuri asigură desfășurarea mai bună a activităților, precum și respectarea orarelor de zbor”, precizează operatorul de transport aerian.

De asemenea, măsurile suplimentare prevăd activități de control și includ verificări în plus ale aeronavelor, la intervale mai mici de timp, precum și efectuarea unor noi audituri de siguranță la lucrările de întreținere.

În perioada imediat următoare, va fi înființat departamentul Maintenance Control Centre, care monitorizează și oferă asistență 24/7 pentru toate defectele apărute în operarea zilnică, dar ș biroul AOG (Aircraft on Ground), cu program 24/7 pentru asistența comenzilor de piese în timp real, cu scopul de a reduce timpii de imobilizare a aeronavelor.

„Vă cer să faceți verificări prin sondaj, însă verificările să fie efectuate și de alți oameni față de cei care fac check-ul zilnic”, a transmis ministrul Sorin Bușe.

TAROM a anulat, vineri, cursa spre Iași — RO 707 — care urma să decoleze la ora 17,20 de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, potrivit programului de zboruri afișat pe site-ul Companiei Naționale Aeroporturi București. De asemenea, cursa RO 311 București — Munchen a decolat cu o întârziere de o oră și douăzeci de minute. Aeronava era programată să decoleze la ora 17,10, însă a zburat de pe Otopeni la 18,30.

Joi și vineri, operatorul național de transport aerian a înregistrat probleme cu mai multe aeronave. Astfel, primul incident a avut loc joi seară, când o aeronavă a companiei TAROM, care urma să ajungă la Iași, a ratat decolarea de pe Aeroportul Otopeni, din cauza unei probleme tehnice. Anterior, cursa TAROM RO 637 București — Satu Mare, care decolase la ora 16:48 de pe Otopeni, s-a întors după aproximativ 20 de minute pe aeroport, din cauza unor defecțiuni tehnice se pare că la trenul de aterizare.

De asemenea, vineri, aeronava TAROM cu destinația Timișoara, prevăzută să decoleze la ora 12:40, cu 57 de pasageri la bord, a zburat cu o întârziere de o oră și cincizeci de minute din cauza defectării unui difuzor de la bordul aeronavei. Deoarece regulile spun că o aeronavă trebuie să aibă în momentul decolării toate echipamentele în ordine, difuzorul a fost înlocuit în ultimul moment.

În plus, Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) a demarat o investigație în cazul cursei TAROM București — Iași, care a ratat decolarea, programată pentru ora 20:35.

„Au fost mai multe decolări și întoarceri, însă noi investigăm doar cazul TAROM București — Iași. Este vorba despre o investigație și nu o anchetă, pentru că ancheta presupune găsirea vinovaților, iar noi vrem să ne dăm seama de ce s-a ratat decolarea. În cadrul investigației avem în vedere mai multe componente: și procedurile de pe aeroportul Otopeni și cum a acționat pilotul, deci nu e doar TAROM”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, directorul general al agenției, Nicolae Stoica.

Citeşte şi: Ministrul Transporturilor, în control la TAROM după incidentele de pe aeroport, de săptămâna trecută. Ce măsuri s-au dispus

DailyBusiness
Câți bani cheltuie un om într-o viață. Cât îi trebuie unui român ca să ducă un trai decent
Spynews
Lidia Buble, bătută pe stradă cu mătura! Cum a început scandalul: ”A început să dea în mine”
Bzi.ro
Elena Udrea se angajează! „Nu mai vreau să pierd nicio clipă!”
Fanatik.ro
Louis Munteanu, la FCSB?! Gigi Becali a aruncat bomba: „Un milimetru! Nu mă întreba de preț!”. Exclusiv
Capital.ro
A murit unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood. Românii l-au îndrăgit foarte mult: Nu și-a pierdut niciodată dragostea pentru magie…
Playtech.ro
Cum se acordă voucherele de vacanță pentru profesori în 2025. Ce s-a schimbat față de anii trecuți și care sunt noile reguli
Adevarul
Dronele rusești din Polonia, mesajul lui Putin pentru Nawrocki. Valentin Naumescu: „A primit o avertizare rusească?”
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Clipe de groază într-un avion care zbura către Europa. 18 pasageri au ajuns la spital după ce au fost aruncați în tavan
Cancan.ro
Nu l-a lăsat inima și a venit să își ia adio de la mama Adrianei Bahmuțeanu! Cine a apărut la înmormântarea Petruței Toma
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Petrescu! Antrenorul român așteptat la echipa națională: ”Prima variantă”
MediaFlux
Schimbare privind vechimea la pensie!
stirilekanald.ro
Drama prin care trecea profesoara găsită spânzurată împreună cu fiul ei de 7 ani. Femeia și-ar fi ucis copilul înainte. Detalii șocante din anchetă
substantial.ro
Ce se întâmplă cu cei care dețin deja certificate de handicap. Lista afecțiunilor pentru acordarea documentului ar putea fi extinsă