Dinamo SE VINDE. Ionuţ Negoiţă s-a înţeles cu un un indian MILIARDAR. Mutu a intermediat AFACEREA

Adrian Mutu a surprins pe toată lumea atunci când a preluat funcţia de manager general al lui Dinamo. Motivul a ieşit abia acum la iveală: "Briliantul" reprezintă un om de afaceri indian care vrea să cumpere clubul de la Ionuţ Negoiţă.
Filip Stan
20 oct. 2016, 16:40
Dinamo SE VINDE. Ionuţ Negoiţă s-a înţeles cu un un indian MILIARDAR. Mutu a intermediat AFACEREA

Adrian Mutu a discutat cu Ionuţ Negoiţă după ce acesta şi-a arătat public disponibilitatea să vîndă clubul.

„Îţi aduc eu investitor, cât vrei pe club?”, a fost mesajul care l-a făcut pe Ionuţ Negoiţă să stabilească o întîlnire cu Adrian Mutu.

„Discuţiile au fost rapide şi foarte clare. Negoiţă a spus că e dispus să cedeze jumătate din acţiunile clubului pentru câteva milioane de euro, Adi Mutu a prezentat o procură de la un om de afaceri indian, care este foarte potent financiar. Evident, urmează un audit, pentru că potenţialul viitor patron doreşte să vadă pe ce dă banii. Tocmai de aceea, drept garanţie şi deschidere faţă de cumpărător, Negoiţă a fost de acord ca Mutu să devină manager general, Briliantul urmând a se asigura că totul se desfăşoară la club în conformitate cu cerinţele cumpărătorului! Practic, până în iarnă, cele două părţi doresc să bată palma”, a dezvăluit o sursă pentru Fanatik.

Adrian Mutu a confirmat informaţia: „De unde aţi aflat? E adevărat, este vorba de un indian, însă care e stabilit în Londra. Este un tip foarte potent financiar, dar nu-mi cereţi detalii pentru că nu vă pot spune. E o afacere între doi oameni care se vor pune la masă săptămâna viitoare pentru a negocia. Vedem după ce se va întâmpla!”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș îi ia apărarea lui Radu Drăgușin după 0-4 la debut: „Malen și Dybala nu sunt Bîrligea și Boutoutaou!”
Capital.ro
Statul dă 500 de lei pentru rechizite în anul școlar 2026-2027. Cine sunt cei care vor primi banii și când se depun cererile
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Jaf ca în filme la Londra: Trei români au săpat un tunel spre un magazin de bijuterii
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”
MediaFlux
Rusia pregătește un posibil atac asupra NATO! Directorul CIA, vizită secretă la Moscova pentru a-l avertiza pe Putin
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat