Ce şanse are Adrian Mutu să preia echipa națională U21. Cum s-au încheiat negocierile cu FRF

Echipa naționala de tineret a României se pregătește pentru o schimbare pe banca tehnică, după ce a ratat calificarea la Campionatul European din 2027.
Marius Gherghe
14 oct. 2026, 15:19
Ce şanse are Adrian Mutu să preia echipa națională U21. Cum s-au încheiat negocierile cu FRF
Adrian Mutu Romania U21

Adrian Mutu este foarte aproape de a fi numit în locul lui Costin Curelea, căruia FRF nu intenționează să îi prelungească înțelegerea. Marius Măldărășanu (51 de ani) s-ar fi aflat și el pe lista posibililor înlocuitori.

Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, îl consideră pe Adrian Mutu o variantă potrivită pentru postul de selecționer al naționalei U21. Negocierile dintre cele două părți au avut loc în ultimele zile, iar fostul internațional român și-a exprimat disponibilitatea de a reveni la conducerea reprezentativei de tineret.

Adrian Mutu este liber de contract din martie 2025, când s-a despărțit de Petrolul Ploiești după un mandat de aproximativ două luni. Acesta a mai pregătit naționala U21 în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2021.

Citeşte şi: Drama trăită de Gabi Torje în copilărie. Ce s-a întâmplat cu familia sa: „Au fost cinci case la rând” VIDEO

Gică Hagi, actualul selecționer al primei reprezentative, va avea și el un cuvânt de spus în privința acestei numiri, însă este de așteptat să își dea acordul.

Astfel, Adrian Mutu ar putea fi instalat oficial în funcție în ianuarie 2027.

Cum s-a descurcat Adrian Mutu la primul mandat pe banca României U21

În timpul precedentului său mandat, Adrian Mutu a reușit să califice naționala de tineret la Campionatul European din 2021. Deși România nu a trecut de faza grupelor la turneul final, echipa a încheiat competiția fără să piardă vreun meci. „Tricolorii mici” au remizat cu Olanda, scor 1-1, au învins Ungaria cu 2-1 și au terminat la egalitate, 0-0, partida cu Germania.

Citeşte şi: Ionel Ganea, gestul pe care îl face zilnic după moartea fiului său. A trecut aproape un an și jumătate de la tragedie

Rezultate România U21 cu Adrian Mutu pe bancă:

  • preliminariile Campionatului European din 2021: Finlanda U21 – România U21 1-3, Malta U21 – România U21 0-3, Ucraina U21 – România U21 1-0, România U21 – Danemarca U21 1-1
  • turneul final Euro 2021: România U21 – Olanda U21 1-1, Ungaria U21 – România U21 1-2, Germania U21 – România U21 0-0

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Brigitte Pastramă a spus adevărul despre relația cu Florin Pastramă! Cum se înțeleg cei doi în prezent
Fanatik.ro
Reghecampf, exclus AZI din fotbal? Craiova și FCSB, decizii de ultima oră în dosarul de la Comisia de Disciplină. Toate scenariile și cele mai noi informații. Exclusiv
Capital.ro
Regula fermoarului ar putea deveni obligatorie în Codul rutier. Amenzi de până la 648 de lei pentru șoferii care nu o respectă
Playtech.ro
Cât costă să cumperi lemne de foc de la Romsilva în 2026. Cât plătește o familie pentru 5, 10 sau 15 metri cubi
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Primele indicii despre cum ar putea arăta Guvernul Niculescu. Lista numelor vehiculate pentru fiecare minister (Surse)
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT