Florin Salam a decis data nunţii cu Roxana Dobre

Florin Salam și Roxana Dobre au o relaţie de mai bine de doi ani, au deja un copil și îl așteaptă pe al doilea.
Filip Stan
23 oct. 2016, 13:35
Florin Salam a decis data nunţii cu Roxana Dobre

Florin Salam a decis, în sfârșit, data nunții pe care o va face cu Roxana Dobre. Iar momentul a fost fixat după ce, zile la rândul, cei doi au discutat despre subiectul nunții. Mai exact, cei doi vor face, anul viitor, în plină vară, nunta, luna august fiind cea aleasă.

De altfel, pentru cununia religioasă, pentru că acesta ar urma să aibă loc pe 5 august, în mijlocul postului, vor să ceară derogare de la Patriarhie, iar a doua zi, departe de România, vor să organizeze o paranghelie cum nu s-a mai văzut, sctrie SpyNews.

Alegerea datei nu a fost una întâmplătoare. În primul rând, Roxana ar urma să își revină perfect după ce de-a doua naștere. În al doilea rând, Florin Salam va fi mult mai puțin ocupat în acea perioadă, fiind post și, implicit, mai puține nunți și paranghelii la care să participe. În al treilea rând, ne-a spus sursa citată, luna august este preferata Roxanei, bruneta iubind căldura și dorindu-și o lună de miere, într-un resort de cinci stele, departe de nervi, probleme și stres, timp de două săptămâni.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mutu intervine în scandalul Șucu – Pancu de la Rapid: „Ca părinte, îți dorești acest lucru”
Capital.ro
Inteligența artificială va putea face rezervări și cheltui bani în locul tău, fără să aprobi fiecare tranzacție. Cum va schimba Euro digital ecosistemul de plăți
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Anul în care studenții le-au spus „NU“ comuniștilor. Legătura dintre revolta tinerilor și Ceaușescu și Iliescu, explicată de un reputat istoric
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru un tânăr de 28 de ani, în apropiere de Caransebeș. A ajuns cu mașina pe sensul opus și s-a lovit de un TIR
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Ce părere are Nadia Comăneci despre primul ei sezon la „Românii au talent”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT