Vicepremierul Vasile Dîncu: Locuinţele ANL nu se mai vând

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat marți, la Carei, că locuințele ANL pentru tineri nu se mai vând, statul având nevoie de o rezervă de locuințe sociale și pentru urgențe.
Filip Stan
25 oct. 2016, 07:58
Vicepremierul Vasile Dîncu: Locuinţele ANL nu se mai vând

„ANL n-o să se mai vândă pentru că avem nevoie de locuințe sociale. După părerea mea, ideea aceasta că vindem locuințele și după aceea cu banii rezultați construim altele, nu a funcționat. În momentul în care banii ajung la buget nu ți-i mai dă nimeni înapoi„, a declarat Dîncu.

El a explicat, pentru AGERPRES, că trebuie să existe în fiecare oraș o rezervă de locuințe pentru urgențe, dând exemplul cazului exploziei de la Bistrița, când au trebuit mutate 50 de familii.

„La Bistrița, săptămâna trecută a explodat un bloc, a trebuit să mutăm 50 de familii dintr-o dată. Noroc că erau locuințele ANL. Pentru asta trebuie să dăm ordonanță, în mod temporar să schimbăm destinația acestor locuințe. Nu este normal ca un oraș chiar de nivelul Careiului să nu aibă un fond de 100 sau 200 de apartamente care tot timpul să poată fi pregătite pentru cazuri sociale, pentru situații de urgență„, a declarat Dîncu.

El consideră că tinerii trebuie să se gândească la ANL ca la niște locuințe temporare, de unde să se mute peste o perioadă.

„Vom stimula în continuare și ajutorul pentru tineri, pentru prima casă. Tot timpul vin generații de tineri care au nevoie de asta, oamenii după ce își cresc veniturile se pot muta din aceste locuințe, au posibilitatea să își ia un credit, să își construiască locuința proprietate personală așa cum și-o doresc, crește familia, nu mai poți să stai cu doi sau trei copii într-un apartament de două camere”, a spus Dîncu.

Noua lege a locuințelor va fi finalizată în această toamnă, după care va fi înaintată Parlamentului pentru adoptare.

„Sunt în dezbatere publică o strategie a locuirii și ceea ce înseamnă o lege a locuinței care se va termina și o vom promova în această toamnă. Sigur va ajunge în Parlament, în înțelepciunea lui Parlamentul va stabili ce este mai bine, dar în principal în România, în acest moment, avem în jur de șapte milioane de familii și opt milioane și ceva de locuințe. În schimb în proprietatea publică, fie a statului fie a comunităților, avem doar 2% din fondul de locuire, ceea ce nu este normal. În caz de calamități, alte lucruri care se pot întâmpla, trebuie să existe locuințe de necesitate, locuințe pentru noile generații„, a precizat vicepremierul.

Dîncu a adăugat că trebuie construite mai multe locuințe ANL, fie în parteneriat cu primăriile sau chiar în parteneriat public privat.

Vicepremierul Vasile Dîncu a vizitat, marți, un nou cartier ANL din Carei, format din 58 de locuințe, din care 55 de apartamente cu două camere și trei garsoniere.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cum a ajuns David Popovici în topul preferințelor pentru Gen Z din România. Ce alți sportivi mai iubesc tinerii
Capital.ro
Proprietarii de case trebuie să știe. Când poate vecinul să închidă drumul de acces către locuință
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Revolta generației Z se extinde în Europa. De la nemulțumiri economice la cereri de schimbare politică
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani din Satu Mare luptă pentru viața lui, după ce s-a izbit cu mașina de un cap de pod. A fost proiectat în afara autoturismului, într-un șanț
iamsport.ro
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 31 octombrie – 1 noiembrie. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT