Producătorii de medicamente, retailerii şi farmaciştii contestă un proiect de ordin privind raportarea stocurilor de medicamente

Producătorii de medicamente, retailerii și farmaciștii s-au declarat, marți, împotriva unui proiect de ordin de ministru care prevede raportarea zilnică de către aceștia a situației privind stocurile și operațiunile comerciale, inclusiv importul paralel cu medicamente de uz uman.
Filip Stan
25 oct. 2016, 14:48
Producătorii de medicamente, retailerii şi farmaciştii contestă un proiect de ordin privind raportarea stocurilor de medicamente

„Este un volum uriaș de date care se va genera și, știind care este capacitatea administrativă a autorităților, avem foarte mari semne de întrebare vizavi de modul în care un asemenea sistem ar putea să funcționeze. (…) Nu știm care este necesarul real al pacienților români, care sunt cantitățile de care ei au nevoie pentru medicamentele care lipsesc de pe piață, ca să putem lua măsurile în așa fel încât să putem să le aducem în timp util. Știm foarte bine ce lipsește de pe piață, știm foarte bine care sunt cauzele. Ce nu este clar în acest moment este care sunt măsurile pe care autorităților le vor lua pentru a rezolva problemele acestea. Măsurile sunt complet pe lângă ceea ce ar trebui să se întâmple în mod normal”, a declarat, marți, cu prilejul unei dezbateri publice, directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, o astfel de procedură va necesita costuri materiale legate de procesul de interconectare informatică.

„Nu știm pe banii cui, nu știm cum se va face exact acest lucru, plus că vor trebui să fie oameni dedicați procesului de raportare. (…) Acest proiect de act normativ ne arată măsura incompetenței celor care conduc destinele sănătății în România”, a spus Zaharescu.

Directorul Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România, Laurențiu Mihai, a susținut că proiectul de ordin propus de Ministerul Sănătății „nu își va atinge obiectivul declarativ, acela de a asigura accesul pacienților la tratament”, întrucât acesta nu se adresează „cauzelor reale” din cauza cărora medicamentele „dispar” de pe piață.

„Pe de o parte, taxa aberantă de clawback, iar pe de altă parte politica la fel de aberantă de preț minim în Europa. Nu prevede nicio măsură reală prin care statul ar putea interveni ca să asigure accesul pacienților la tratament. Își doresc să aibă (n.r. reprezentanții MS) doar o cantitate imensă de date, industria trebuie să raporteze zilnic stocurile ceea ce bănuiesc că le va oferi o imagine foarte frumoasă, artistică, ar putea face un catalog al clădirilor în pericol de prăbușire din București. S-ar putea să arate foarte frumos, dar oamenii care locuiesc acolo vor fi în același pericol”, a mai afirmat Laurențiu Mihai.

Potrivit acestuia, o altă problemă ar fi și siguranța datelor comerciale. „Cu siguranță nu am obținut răspunsuri satisfăcătoare în ceea ce privește siguranța datelor și cine va fi în continuare proprietarul datelor după ce agenții economici vor raporta foarte detaliat toate activitățile economice către o structură, care nici aceea nu a fost clar explicată. Va fi de la MS? Va fi de la ANMDM?”, a adăugat reprezentantul APMGR.

Vicepreședintele Asociației Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România Iulian Trandafir a criticat faptul că în proiectul de ordin nu se definește foarte clar cine este proprietarul softului și cine poate prelucra datele raportate.

„Datele pe care le doresc să le obțină nu ajută cu absolut nimic. Nu fac decât să urmărească efectul și nu cauza lipsei medicamentelor. Cauza am mai discutat-o de atâtea ori. Pleacă de la metodologia de calcul a prețurilor la medicamente, continuă cu taxa de clawback, cu nerespectarea legislației în vigoare. Mă îndoiesc profund că distribuitorii mari din România vor raporta la nivel de serie de factură, client. Tot ce înseamnă secret comercial va fi pus pe masă pur și simplu pentru că există un ordin. Cred că va fi contestat în toate modalitățile cu putință. Acest raport nu o să rezolve mai nimic, pentru că sunt stocuri în tranzit”, a susținut Trandafir.

Secretarul de stat în MS, Ioana Ursu, a precizat că proiectul de ordin urmărește introducerea obligativității raportării zilnice a stocurilor de medicamente și vine din „nevoia Ministerului Sănătății și de a fi proactiv și nu reactiv”.

„În momentul de față, avem o problemă mare la MS — aceea că nu știm dinainte că urmează să avem o problemă de stocuri. (…) Avem situații de criză — cea în care ne anunță un spital, ne anunță pacienții sau ne anunță farmaciștii și ne spun că nu mai au. Moment în care trebuie să începem căutarea pe lanț să vedem unde este”, a explicat Ursu.

Citeşte şi Proiect: Peste 130 de medicamente introduse în Catalogul naţional, 44 vor fi scoase, pentru 29 scad preţurile

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT