STUDIU: Poluarea aerului poate creşte presiunea arterială

Expunerea prelungită la un mediu cu aer poluat crește de o manieră progresivă riscul de hipertensiune, conform unui studiu realizat pe circa 41.000 de subiecți, care a fost publicat marți, relatează AFP.
Alina Costache
25 oct. 2016, 18:12
STUDIU: Poluarea aerului poate creşte presiunea arterială

Poluarea sonoră, generată de trafic în special, sporește de asemenea riscul de hipertensiune, potrivit autorilor studiului.

Potrivit acestui studiu european, o persoană din o sută, din aceeași categorie de vârstă, acuză o presiune arterială ridicată în zonele foarte poluate ale orașului, spre deosebire de zonele unde aerul este mai respirabil. Acest risc este similar celui cu care se confruntă persoanele supraponderale (IMC — indicele de masă corporală cuprins între 25 și 30).

Studiul, publicat în revista specializată European Heart Journal, a fost realizat pe un eșantion de 41.072 de persoane care locuiesc în Norvegia, Suedia, Danemarca, Germania și Spania. Hipertensiunea arterială este un factor de risc important de maladii și de decese premature.

Niciunul dintre participanți nu a avut hipertensiune la început, însă în timpul studiului, 6.207 dintre aceștia (15%) au indicat că au început să aibă episoade de hipertensiune și că au început să ia medicamente contra hipertensiunii.

Între 2008 și 2011, cercetătorii au măsurat poluarea aerului în trei perioade separate de-a lungul a două săptămâni, pentru a ține cont de efectele sezoniere.

Eu au analizat concentrațiile particulelor în suspensie din aer, inclusiv particulele PM 2,5 — cele care pătrund profund în plămâni.

Fiecare tranșă suplimentară de cinci micrograme a celor mai mici particule studiate (PM 2,5) creștea riscul de hipertensiune arterială cu o cincime pentru locuitorii din zonele cele mai poluate, în raport cu cei care trăiesc în cele mai puțin poluate.

Pentru poluarea sonoră, potrivit cercetătorilor, oamenii care locuiesc pe străzile aglomerate, cu o circulație nocturnă deranjantă, se confruntă, în medie, cu un risc mai mare cu 6% de a suferi de hipertensiune arterială în raport cu cei care locuiesc pe străzile unde nivelul de zgomot era mai mic cu cel puțin 20%.

Conform studiului, nivelele medii de poluare erau mai ridicate în Germania și Spania decât în țările nordice. Expunerea la zgomotul de circulație cel mai ridicat a fost observată în Suedia și Spania.

”Totuși, odată efectul zgomotului exclus, impactul poluării aerului asupra tensiunii persistă”, conform coordonatoarei acestui studiu, Barbara Hoffmann de la Universitatea din Dusseldorf (Germania).

”Acesta rezultate arată că expunerea pe termen lung la particulele de poluare a aerului este asociată cu o incidență autodeclarată mai mare a hipertensiunii”, arată cercetătoarea. ”Iar cum aproape toată lumea este expusă la poluarea aerului în cursul vieții, acest fapt conduce la un număr crescut de cazuri de hipertensiune”, a mai adăugat acestea.

”Legislația actuală nu protejează populația europeană de o manieră adecvată împotriva efectelor nefaste ale poluării aerului”, este concluzia cercetătorilor, încheie AFP.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Gigi Becali a achitat datoria lui Reghecampf azi: 150.000 de euro, nu 167.000 cât cere U Craiova după dobânzi
Capital.ro
Taxe mai mici pentru tinerii care lucrează part-time. Facilitatea ar putea fi extinsă până la vârsta de 26 de ani
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Vladimir Putin, rudă cu Zelenski. Dezvăluire incredibilă despre nepoata sa
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte