Percheziţii la Drobeta Turnu Severin la o grupare suspectată de trafic de persoane

Poliţia face, miercuri dimineaţă, percheziţii la domiciliul unor persoane suspectate că au constituit o grupare infracţională ce se ocupa cu trafic de persoane, informează România TV.
Romania TV
13 iun. 2012, 05:17
Percheziţii la Drobeta Turnu Severin la o grupare suspectată de trafic de persoane

Gruparea este condusă de un cunoscut interlop din zonă, Marcel Budală. Există suspiciuni că acesta ducea femei în Franţa pentru prostituţie.

Membrii reţelei sunt acuzaţi că racolau femei din România şi le duceau în Franţa, la Paris şi Versailles, unde le obligau să se prostitueze în vederea obţinerii unor sume de bani pe care şi-i însuşeau capii reţelei, potrivit Mediafax.

Potrivit ofiţerilor de la combaterea crimei organizate, percheziţiile vizează punerea în executare a 12 mandate de aducere. Cinci dintre persoanele căutate au mandate europene de arestare şi urmează să fie extrădate în Franţa.

La cele cinci percheziţii din Drobeta-Turnu Severin participă ofiţeri de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Mehedinţi, forţe DPIR din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi şi de la SPIR Mehedinţi, sub coordonarea unui procuror DIICOT.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Trabzonspor a făcut anunțul despre transferul lui Mohamed Salah. Egipteanul ajunge în Istanbul și semnează cu turcii
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România