Băsescu, mai uşor de SUSPENDAT. USL a modificat legea

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil unui proiect de lege prin care Curţii Constituţionale i se retrage dreptul de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului. Dacă va trece de Parlament, proiectul va face imposibilă atacarea la Curtea Constituţională a unei eventuale hotărâri a Parlamentului privind suspendarea preşedintelui.
Romania TV
13 iun. 2012, 12:50
Băsescu, mai uşor de SUSPENDAT. USL a modificat legea

Proiectul de lege a fost iniţiat de către senatorul Georgică Severin (PSD) şi deputatul Cornel Pieptea (PNL). Cei doi propun eliminarea hotărârilor fiecărei Camere în parte şi hotărârilor Parlamentului din lista documentelor care pot fi supuse examenului de constituţionalitate al CCR. Aceste hotărâri au devenit pasibile de examinarea Curţii în urma unei modificări a Legii CCR, operate în 2010, la iniţiativa senatorului PSD Dan Şova.

„Considerăm că, prin această modificare, se încarcă în mod excesiv activitatea CCR, ceea ce dăunează bunului mers al activităţii acesteia şi exercitării rolului de arbitru instituţional, rol asumat nu de puţine ori, în contextul constituţional românesc”, se arată în expunerea de motive a legii.

Legea lui Severin şi Pieptea ar putea intra joi la votul în plen urmând ca apoi să fie trimisă la Senat, care este forul decizional.

Potrivit deputatului PC Sergiu Andon adoptarea acestei legi va face imposibilă atacarea la Curtea Constituţională a unei eventuale hotărâri prin care Parlamentul îl va suspenda din funcţie de preşedintele României. Chiar dacă CCR dă pentru suspendare un aviz consultativ, hotărârea prin care Parlamentul îl suspendă pe preşedinte poate fi atacată la CCR„, a declarat Andon pentru ROMÂNIATV.NET

Bănuiesc că iniţiatorii au avut în vedere şi situaţia de ieri, referitoare la Consiliul European, când s-a adoptat doar o declaraţie politică, fără efecte juridice, şi nu o hotărâre care putea fi contestată la Curtea Constituţională. Data viitoare ar putea avea în vedere adoptarea unei hotărâri„, a estimat fostul preşedinte al comisiei juridice a Camerei.

El a precizat însă că rămâne de clarificat în ce măsură proiectul lui Severin şi Pieptea este constituţional. Astfel, în Constituţie se spune că actele juridice pe care le poate emite Parlamentul sunt legi, hotărâri şi moţiuni.

„CCR se pronunţă asupra legilor, dar nu şi asupra moţiunilor. Rămâne de văzut dacă hotărârile au acelaşi regim ca legile sau ca hotărârile”, a mai spus Andon.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cât costă ceasul cu care Dorian Popa a strâns deșeuri în București. A început munca în folosul comunității: ”Mă vede cine trebuie”
Fanatik.ro
Ce s-a întâmplat, de fapt, în SUA – Belgia, meciul jucat când mai toți românii dormeau. El este omul care i-a îngropat pe americani. De la greșeala lui s-a rupt totul
Capital.ro
Regulă nouă în UE. Mașinile fără aceste cinci sisteme nu vor mai putea fi vândute. Măsura se aplică de azi, 7 iulie
Playtech.ro
Topul școlilor cu cele mai mari medii la Evaluarea Națională 2026. Două colegii împart primul loc
Adevarul
Bryan Johnson, antreprenorul care investește milioane pentru a-și prelungi viața, diagnosticat cu o boală incurabilă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O femeie din Tulcea și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
ANAF începe să verifice toate veniturile românilor. Antifrauda a primit undă verde pentru controale
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?