Soţia îi face zile grele lui Cristi Borcea şi Valentinei Pelinel. Ultima manevră a Alinei Vidican pentru a deveni o femeie avută

Cristi Borcea şi soţia lui, Alina, au depus la finele săptămânii trecute, în dosarul de divorţ aflat pe rolul Judecătoriei Buftea, câte o cerere în care au precizat că doresc să renunţe la proces. Dar acesta, susțin sursele noastre, nu este sfârșitul despărțirii lor și nici nu înseamnă că s-au împăcat.
Iulian Tudor
01 nov. 2016, 09:48
Soţia îi face zile grele lui Cristi Borcea şi Valentinei Pelinel. Ultima manevră a Alinei Vidican pentru a deveni o femeie avută

Mai exact, spun surse apropiate Alinei Vidican, între cei doi nu se pune problema unei împăcări, ci pare-se, divorțul este mai aproape decât s-ar crede, scrie spynews.ro. Iar asta pentru că cei doi urmează să negocieze, pentru ultima oară, și să stabilească totodată un termen pentru împărțirea bunurilor comune.

Citeşte şi Cristi Borcea şi Alina Vidican, din nou împreună. Document exploziv FOTO

Dar, au decis cei doi, pentru că vor să păstreze secret „dosarul” partajului, cei doi vor face totul prin intermediul unui notar, urmând ca Alina Vidican și Cristi Borcea să își pună semnăturile pe un adevărat „contract de divorț” în viitorul apropiat, termenul propus de ei fiind legat de prima lună a anului viitor.

Astfel, au dezvăluit sursele citate, atât Alina, cât și fostul acționar dinamovist, vor face o propunere cu privire la partaj și, după ce se vor înțelege în această privință, omul de afaceri va deveni un om liber, iar Alina Vidican, o femeie avută care se va muta la Miami alături de copiii lor. În plus, cei doi vor evita astfel plata timbrului judiciar, suma fiind importantă, având în vedere că partajul lor acoperă o sumă uriașă.

Judecătorii au anulat procesul de divorț

„Ia act de cererea de renunţare la judecată formulată de petenţii Borcea Cristian şi Borcea Alina Ioana. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare. În cazul promovării căii de atac cererea se va depune la Judecătoria Buftea”, au menţionat magistraţii în decizia are a stat la baza sistării procesului.

Citeşte şi Cristi Borcea n-o lasă singură nicio clipă pe Valentina Pelinel VIDEO

În procesul respectiv, Alina Vidican a cerut o pensie alimentară uriașă, sursele noastre spunând că este vorba de aproximativ 20.000 de euro, precum și o serie de afaceri de care, de altfel, Alina s-a și ocupat până acum. Potrivit aceloraşi surse, Vidican a cerut ca minorii să rămână la ea, milionarul urmând să aibă un program de vizitare a copiilor și va acorda, totodată, o serie de alte bonificații pentru ca Alina și cei doi copii ai lor să aibă o viață liniștită, fără lipsuri d eorice fel.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Isabel Haugseng, printre cele mai influente personalități din online. Iubita lui Erling Haaland a bifat un mare succes în Cupa Mondială
Capital.ro
Horoscop 13-19 iulie 2026. Această zodie ar trebui să fie mai dispusă să-și asume riscuri și să își exprime latura mai excentrică a personalității sale
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?