Guess Who, trădat de cel mai bun prieten în scandalul cu Cheloo FOTO

DOC, fostul coleg al lui Guess Who, a analizat şi comentat, recent, piesele cu care s-au duelat Cheloo şi Guess Who, revoltat de faptul că numele lui a fost strecurat printre versuri, deşi el nu avea nicio problemă nici cu unul, nici cu altul. Chiar dacă a încercat să pară echidistant, DOC nu s-a putut abţine şi i-a cam dat dreptate lui Cheloo, amuzându-se copios pe seama lui Laur, care a uitat de unde a plecat, de când a ajuns pe cai mari.
Iulian Tudor
02 nov. 2016, 09:01
Guess Who, trădat de cel mai bun prieten în scandalul cu Cheloo FOTO

Războiul a fost redeschis de „pupilul” Guess Who care, într-o melodie lansată recent încearcă să povestească în versuri cum Cheloo l-ar fi „mazilit” din casa lui de producție și îi prevede sfârșitul, scrie spynews.ro.

Citeşte şi Solistul trupei Paraziţii a recunoscut în faţa procurorilor că s-a drogat

„Pușcăria e aproape”, susține Guess Who, care îi dedică întreaga piesă lui Cheloo, ironiile și aluziile făcute la viața de familie ale mai experimentatului rapper fiind desprinse parcă dintr-un manual realizat pe străzi pentru absolvenții „Școlii vieții”. „Să mă cobor la mintea ta / nu pot să fiu subtil/ (…) Că tot mămânci c@#$% la kil/ Mr. Scatofil / Dacă n-aveam eu succes/ mai dădeai tu din fitil / Că n-ai nici vână, nici venin / (…) Mă tot ameninți că mă bați de ani de zile/ Motive tu zici că ai / Chiar nu poți să dai de mine”, este provocarea pe care a lansat-o Guess Who lui Cheloo.

Iar Cheloo, fără să stea pe gânduri, i-a răspuns a doua zi… „Uitasem că exiști, mă bucur să te aud, ești bine? Recunosc sunt mulţumit că am putut sa te cunosc și reușesc să nu-mi bag p&*^ în gura ta de prost. Esti disperat? Îți dau un sfat, fă numai ce stii tu că au trecut trei ani și uite, n-ai mai gasit HIT-ul! Nu treci peste nimeni, peste mine în niciun caz, tinere duci lipsa de concerte? Te iau în deschidere! Îți bagai p&*^ în Moga și-ai facut piesa cu el. (..) Ai un stil de sclav slab, de azi e denumim MILOGUL. Cariera ta s-a încheiat, ăsta e necrologul.

Citeşte şi CHELOO, replică dură pentru GUESS WHO. Versuri ŞOCANTE

Ai dat și tu doi ani de bani și-ai frecat trei fete bete, băi băiete, ai luat-o în sus și te-ai lovit de perete! Ești în umbra mea oricum, nu-ți fie frică/ Ești același Laur, piticul de gradină cu p&*^ mică”, este o parte a răspunsului lui Cheloo, unul usturător. Evident, versurile lui Cheloo nu se limitează la acestea, ele fiind bune pentru un stand-up comediant la un „roast” al vreunei vedete… Iar sfârșitul, unul apoteotic, este în ton cu stilul său: „Chiar şi numele Guess Who e pus de mine / Cum te simţi când repeţi la spray în oglindă (…) Succesul vine şi pleacă, muzica mea rămâne vie / Dac-o fi să fie, asta e, merg şi la puşcărie!”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT