Iohannis: Digitalizarea va contribui la reducerea corupţiei

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că digitalizarea va contribui la reducerea corupției, iar interacțiunea dintre stat și cetățean va deveni mai simplă și mai ieftină prin intermediul acestor soluții.
Iulian Tudor
03 nov. 2016, 08:00
Iohannis: Digitalizarea va contribui la reducerea corupţiei

„Este evident că digitalizarea va contribui la reducerea corupției, iar acesta este poate cel mai important avantaj pe termen scurt. A face politică înseamnă, bineînțeles, a interacționa cu cetățeanul, însă a face administrație publică pentru cetățean înseamnă ca fiecare cetățean să fie respectat odată ce nimeni nu mai este personal favorizat. În acest sens, prin soluții digitale, interacțiunea dintre stat și cetățean va deveni mai simplă, mai ieftină și mai apropiată de logica normală a parteneriatului. Cheia dezvoltării noastre stă în regândirea relației dintre stat și cetățean”, a declarat șeful statului, la deschiderea Forumului Internațional România Digitală — Industria 4.0, organizat la Palatul Victoria, transmite Agerpres.

Potrivit acestuia, digitalizarea nu este doar un mijloc de creștere a productivității în industrie sau în agricultură, ci și un instrument pentru politici publice mai eficiente în beneficiul cetățeanului.

„Conform Indicelui economiei și societății digitale 2015, indice elaborat de Comisia Europeană, România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește serviciile publice digitale. În prezent, un procent foarte mic din populație completează formulare online. În acest context, deloc satisfăcător, am agreat împreună cu Guvernul să fie elaborat un cadru strategic pentru accelerarea procesului de digitalizare. Așa a luat naștere Manifestul pentru România Digitală, ca document de viziune și angajament ce trece dincolo de politică și de mandate, astfel încât, în plan programatic, România digitală să însemne, pe de o parte, o administrație publică aflată în slujba cetățeanului, care să ofere servicii accesibile în mod transparent, printr-o simplă apăsare de tastatură, atât pentru românii din țară, cât și pentru cei din diaspora. Pe de altă parte, un vector de inovație și un furnizor de soluții în tehnologia informației, securitate cibernetică, tehnologie pentru orașe inteligente, care să aducă beneficii directe și imediate la nivelul cetățeanului”, a spus Iohannis.

Președintele a amintit că, în prezent, se discută mai mult decât oricând despre transparență și despre simplificarea prezenței statului în viața cetățeanului și în funcționarea mediului de afaceri.

„Însă, nu este suficient să existe tehnologiile adecvate pentru ca administrația publică să fie una transparentă. Trebuie ca și administrația să înțeleagă acest sens al schimbării și să se pună, și prin tehnologia digitală, la dispoziția cetățeanului. Este esențial ca cetățeanul să poată să cunoască ceea ce se întâmplă cu bugetele publice, cu impozitele pe care le plătește, cum sunt luate deciziile care îl privesc și care este eficiența cheltuirii banului public. Acestea sunt lucruri normale într-o democrație și într-o economie de piață. Acum, digitalizarea ne va permite să grăbim pasul acestei normalități, acestei normalizări”, a adăugat șeful statului.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
El este fotbalistul din Iran care a fost condamnat la moarte cu doar câteva zile înaintea bombardamentelor. Unde se află acum
Capital.ro
Doliu în televiziune. Iubita actriță a murit. Cancerul a învins-o. Toată lumea a văzut-o la TV
Playtech.ro
De ce se poartă mărţişorul la piept: Mulţi îl ţin la mână, însă e greşit, conform tradiţiei
Adevarul
„Nu exclud un război cu China”. Un propagandist al Kremlinului critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații militare”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Dubla medaliată olimpică din Iran speră ca atacul lansat de SUA și Israel să îi scape țara de actualul regim! Sportiva reprezintă Bulgaria acum
MediaFlux
Iranul a răspuns cu riposte în întreaga regiune, de la Dubai la Doha, după atacurile Israelului și SUA. Ayatollahul Ali Khamenei, în viaţă
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj