Studenţii de la „Spiru Haret” au obţinut REDUCEREA TAXEI de studii după două zile de proteste VIDEO

Studenţii Universităţii "Spiru Haret" din Capitală au ieşit în stradă şi joi, nemulţumiţi de faptul că instituţia a luat decizia dublării  taxei de studiu în doi ani, de la 1.800 de lei la 5.400 de lei. Anul trecut, taxele au fost mărite de la 1.800 de lei la 2.500 de lei.
Romania TV
14 iun. 2012, 06:25
Studenţii de la

UPDATE 14.30: Studenţii de la „Spiru Haret” au renunţat la proteste. După două zile în care şi-au strigat nemulţumirile, tinerii au reuşit să obţină de la conducerea universităţii promisiunea că taxa de şcolarizare va fi stabilită la 3.700 de lei şi nu va mai fi modificată până la încheierea ciclului de licenţă. Studenţii de la facultatea de arhitectură Spiru Haret au ieşit în stradă după ce în ultimii doi ani conducerea institutului a triplat taxa de studiu. Noua sumă negociată este sub valoarea taxei percepute de alte facultăţi de arhitectură.

Universitatea Spiru Haret nu s-a consultat cu studenții înainte de a lua această decizie, iar Rectorul a refuzat orice negociere cu studenţii susținând că „nu este problema universității dacă studenții nu mai pot să își plătească taxele de școlarizare„, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Studenţilor Arhitecţi „Spiru Haret”.

„Universitatea a arătat o lipsă de respect totală față de studenți, tratați mai degrabă ca o marfă sau cel mult ca simpli clienți și în niciun caz ca membri într-o comunitate academică”, se mai arată în acelaşi document.

În acest context, la inițiativa Asociației Studenților Arhitecți „Spiru Haret”, studenții au început, miercuri, proteste în stradă împotriva deciziei conducerii instituției.

„O parte dintre studenţi nu o mai intre la examene. O să protestăm până când conducerea Universităţii va micşora taxa. Miercuri am fost în audienţă la rectorul Universităţii, însă discuţiile nu au avut niciun rezultat. Dacă va fi nevoie vom merge în instanţă şi vom da în judecată Universitatea”, a spus, pentru România TV, un reprezentant al studenţilor.

Asociația Studenților Arhitecți „Spiru Haret” consideră obligatorii consultarea studenților și transparența procesului de stabilire a taxelor de studii. „De asemenea, considerăm intolerabilă inducerea studenților în eroare prin înmatricularea lor cu taxe mici doar pentru ca acestea să fie crescute ulterior fără măsură de conducerea universității”, precizează studenţii într-un comunicat de presă.

„Deși ne-am aștepta ca într-o societate democratică să existe dialog între conducerea oricărei universități și studenții acesteia, în special în problema taxelor, se pare că încă funcționează practici pe care le-am putea numi despotice de stabilire a „birului” pe „moșie”. Protestul nostru este, în fond, pentru bun simț”, a spus Onisim Bulgariu, preşedintele Asociației Studenților Arhitecți „Spiru Haret”.

Demersul Asociaţiei este sprijinit de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Sponsorul FC Argeș care a făcut celebri micii de Dedulești lasă în urmă o afacere de milioane de lei. Analiza companiilor controlate de Sibiceanu
Capital.ro
ANM schimbă prognoza: furtuni puternice după caniculă. Harta avertizărilor pentru următoarele trei zile
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România