Dragnea acuză Guvernul că „minte” în privinţa impactului legii care majorează salariile: „Parlamentul nu stă spectator”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat Guvernul că "minte" şi "dezinformează" în privinţa impactului Legii de aprobare a OUG 20/2016 privind majorările salariale, avertizând că, potrivit Codului Penal, răspândirea de informaţii false care afectează siguranţa naţională se pedepseşte cu închisoare.
Iulian Tudor
07 nov. 2016, 15:22
Dragnea acuză Guvernul că

Liviu Dragnea a ironizat, în plenul Camerei Deputaţilor, discursul ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, pe tema legii de aprobare a OUG 20/2016, spunând că deputaţilor „le-au fost predate nişte lecţii”, însă o „lecţie” pe care trebuie să o înveţe membrii Guvernului este „că nu e bine să minţi şi să dezinformezi”, potrivit news.ro.

„Vreau să vă anunţ public că Parlamentul nu va mai sta spectator. În art. 404 din Codul penal se prevede: comunicarea sau răspândirea prin orice mijloace de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Asta nu este o ameninţare, este doar o avertizare”, a spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD a respins argumentele aduse de Guvern, potrivit cărora Legea responsabilităţii fiscal-bugetare ar fi oprit Parlamentul să adopte astfel de măsuri înainte de alegeri, afirmând că respectivele prevederi se referă doar la Guvern.

„Parlamentul este singura instituţie din România care adoptă legi. Parlamentul nu poate fi oprit să adopte o lege, pentru că asta este esenţa democraţiei. Legea resposabilităţii fiscale se referă la interdicţia Guvernului, nu la Parlament. Nicăieri în lume un Parlament nu poate fi oprit să legifereze”, a susţinut Dragnea.

O altă „mare minciună” a Guvernului, spund liderul PSD, este că nu există bani pentru aceste majorări. Dragnea a spus că Parlamentul „lucrează cu materialul clientului”, iar datele Ministerului de Finanţe arată că Executivul va rămâne la finalul acestui an cu aproximativ 29 de miliarde de lei necheltuiţi, având în vedere execuţia bugetară şi ritmul de cheltuieli actual.

„În ceea ce priveşte impactul bugetar al acestei legi, este o minciună faptul că impactul net, efectiv, este de 4,6 sau 5 mld. de lei, pentru că oricine ştie că de a doua zi aproape jumătate din aceşti bani se întorc la bugetul de stat”, a continuat Dragnea.

„Oameni buni, treziţi-vă, nu mai ţineţi banii necheltuiţi! Există suficientă anvelopă financiară. Aceste majorări salariale sunt necesare”, a conchis liderul PSD.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Românii care ies la pensie anticipată trebuie să respecte anumite reguli. Ce trebuie să știe cei care vor să muncească în continuare
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT