Christoph Daum: Dacă batem Polonia la două goluri, car pe fiecare jucător în spate până la vestiare

Christoph Daum, antrenorul naționalei de fotbal a României, a declarat că în cazul în care tricolorii vor câștiga meciul cu Polonia, de vineri, din preliminariile CM 2018, la două goluri diferență, va căra pe fiecare jucător până la vestiare.
Filip Stan
08 nov. 2016, 19:42
Christoph Daum: Dacă batem Polonia la două goluri, car pe fiecare jucător în spate până la vestiare

„Dacă reușim să batem la două goluri, voi căra fiecare jucător până la vestiare. O astfel de victorie înseamnă că și-au depășit limitele. Ar fi minunat pentru România!„, a spus Daum, întrebat ce va face dacă România va câștiga cu 2-0 întâlnirea. El și-a exprimat speranța că suporterii vor fi alături de echipă iar Arena Națională va fi plină vineri seara. „Sper să fie stadionul plin. Sper să avem ce să le oferim suporterilor, să poată să se identifice cu echipa asta„, a afirmat Daum, care a menționat că îi pare rău de faptul că nu avem acum 9 puncte în clasament.

Întrebat ce lucru neobișnuit o să facă în cazul în care România se va califica la Campionatul Mondial, selecționerul a răspuns: „Dacă ne vom califica, cred că ar trebui să sărbătorim alături de oamenii cu handicap. Să facem o acțiune alături de ei, să-i includem și pe ei. Și ei fac parte din societate iar noi trebuie să lucrăm, să ne luptăm pentru ei. Am văzut multe astfel de persoane la meciurile naționalei, iar asta ar trebui să fie un moment în care eu merg la ei, sunt alături de ei, devenim un întreg„. De asemenea, răspunzând unei întrebări referitoare la ce trăsături ar dori să fie transferate de la suporteri la jucătorul român, Christoph Daum a spus: „Să fie deschis, să se autodepășească. Pentru că mereu o să fie o barieră în mintea ta. Mereu poți să faci lucrurile mai bine. Trebuie să fie gata să alerge 180 de minute, să se lupte 150 de minute și să joace 120. Dacă ai asta în minte poți să păstrezi un nivel foarte ridicat timp de 95-97 de minute, să rămâi concentrat până la fluierul final și asta e foarte important„.

Citeşte şi Robert Lewandowski, despre meciul de vineri: România nu-şi mai permite un egal!

El a precizat însă că diferența între suporterii unei echipe din străinătate și cei din România constă în primul rând în numărul acestora. „Mă uit uneori la meciurile din Liga 1 și sunt șocat de numărul mic de suporteri. Echipele astea au nevoie de suporteri. Este un dezavantaj că o echipă devine campioană și apoi dispare. Pentru fani e un dezastru. Să zicem de exemplu că sunt fan Rapid București și merg la meciuri constant și apoi, dintr-o dată, echipa dispare. Asta o să mă afecteze întreaga viață„, a arătat Daum.

Referindu-se la evoluția României la EURO 2016, Christoph Daum a apreciat că echipa a jucat foarte bine în meciul de deschidere contra Franței dar că a avut ghinion. „Ne-au lipsit mai multe goluri. Foarte simplu. Au jucat foarte bine împotriva Franței, în meciul de deschidere. A fost singurul meci pe care l-am văzut pe stadion (…) România a avut foarte mult ghinion cu Franța„, a spus antrenorul tricolorilor. Întrebat ce echipă nu a antrenat și și-ar dori enorm să o facă, Daum a răspuns: „Echipa României campioană mondială”.

Citeşte şi ROMÂNIA-POLONIA. Presa de la Varşovia ne face praf: România e o echipă mediocră şi are probleme să înscrie

El a mai menționat că ar recomanda jucătorilor României o carte scrisă de Pat Riley, unul dintre cei mai de succes antrenori de baschet din SUA, care se intitulează „The winner within”, în care este explicat „cât de important este lucrul în echipă, spiritul de echipă, cât de important este să treci peste înfrângeri, să revii, să nu renunți niciodată, să devii puternic„.

Muncim, muncim, muncim și după asta mai avem de muncă, muncă, muncă. Facem totul ca să ne pregătim de succes„, a încheiat Daum, întrebat ce mesaj ar transmite românilor.

Naționala de fotbal a României întâlnește la 11 noiembrie, de la ora 21.45, pe Arena Națională din Capitală, selecționata Poloniei, într-o partidă contând pentru Grupa E a preliminariilor CM 2018.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Despărțire șoc în România. O fostă handbalistă a divorțat după 7 ani de căsătorie
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Costul nu îl plătește președintele. Îl plătim TOȚI!
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Coșmarul unui cuplu care a plătit 6,5 milioane de euro pentru casa visurilor și a abandonat-o după doar o lună: „Au fost lăsate numeroase capcane”
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a mâncat cina altcuiva. S-a sufocat și nu a mai putut fi salvat
iamsport.ro
Peste Hagi și Balaci. Colegul care l-a impresionat cel mai mult pe Bumbescu: ”Era extraordinar!”
MediaFlux
Trecerea la ora de vară crește riscul de AVC și infarct! Avertismentul unui doctor începând de duminică, 28 martie
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj