Carmen Mladen, judecătoarea acuzată de şantaj sexual, a fost arestată

Judecătoarea Carmen Mladen de la Curtea de Apel Craiova, acuzată de şantaj, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, potrivit deciziei de joi a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost admisă propunerea în acest sens formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Romania TV
15 iun. 2012, 05:32
Carmen Mladen, judecătoarea acuzată de şantaj sexual, a fost arestată

Potrivit DNA, judecătoarea Carmen Mladen, de la Secţia civilă a Curţii de Apel Craiova, a primit 5.000 de euro de la o persoană pe care o şantaja din 28 mai, împreună cu Ionel Stoian, căreia i-a spus că va face publice fapte compromiţătoare dacă nu primeşte banii. Instanţa a luat aceeaşi hotărâre în cazul lui Ionel Stoian – reţinut de DNA, alături de Mladen, sub aceeaşi acuzaţie. Decizia poate fi atacată cu recurs.

În perioada 28 mai – 12 iunie, Carmen Mladen şi Ionel Stoian „au constrâns, în mod repetat, o persoană denunţătoare, parte vătămată în cauză, să le remită sume de bani, sub ameninţarea că vor da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru respectiva persoană”, au precizat procurorii.

Cei doi au obţinut astfel 5.000 de euro de la persoana vătămată, banii fiind primiţi miercuri de judecătoarea Carmen Mladen.

În aceeaşi zi, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a magistratului de la Curtea de Apel Craiova.

Potrivit unor surse judiciare, Mladen este acuzată că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu oameni de afaceri, despre care avea cunoştinţă că sunt căsătoriţi. Ulterior, judecătoarea le pretindea acestora sume de bani sau foloase, pentru a nu divulga detalii de natură să afecteze căsniciile lor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT