Procurorii s-au opus desecretizării unor note informative de la SRI în dosarul „Gala Bute”

Procurorii s-au opus desecretizării notelor informative de la SRI solicitate de avocatul Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute", cât şi localizării pe teritoriul Republicii Moldova a martorului Iurie Ceban şi a aducerii lui la audieri, cerere venită din partea avocatului lui Rudel Obreja.
Iulian Tudor
11 nov. 2016, 20:52
Procurorii s-au opus desecretizării unor note informative de la SRI în dosarul

La termenul de joi din dosarul „Gala Bute”, în care Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte, au fost depuse note dintr-un dosar instrumentat de DNA Alba în 2011, care îi vizează pe Adrian Gărdean şi pe Ştefan Lungu, probele fiind solicitate de apărătorul Elenei Udrea pentru construirea apărării. Procurorii s-au opus, însă, în ceea ce priveşte punearea la dispoziţie a unor note informative de la SRI privindu-i pe cei doi, argumentând că prin acestea se urmăreşte dovedirea calităţii morale îndoielnice a inculpaţilor, specificând că în prezenta cauză este o cu totul altă situaţie, potrivit Mediafax.

În replică, la ieşirea din sala de judecată, Elena Udrea a declarat că doreşte ca notele de la SRI să fie desecretizate pentru a demonstra relaţiile care existau între angajaţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi oameni de afaceri.

„Procurorul a spus că am cerut notele ca să arăt că de fapt atunci când aflam că există anumite activităţi ale angajaţilor ministerului neconforme cu legea sau cu regulamentul ministerului, i-am dat afară. Nu asta vreau să demonstrez. Eu cu aceste note vreau să demonstrez conivenţa infracţională, relaţiile care existau şi care erau cunoscute de către autorităţi, dacă ne referim la faptul că una dintre acele note a ajuns chiar la DNA Alba, între inculpaţii din dosar, angajaţi ai Ministerului şi oameni de afaceri, exact aceia care când au fost acum prinşi în dosarul acesta, (…) doi dintre ei m-au inclus şi pe mine în povestea asta a lor. (…) Nu am avut nicio legătura cu relaţiile lor de afaceri şi ce au făcut ei şi lucrul acesta era foarte bine cunoscut de către SRI şi cel puţin de către cei de la DNA Alba. (…) Eu cred că este foarte important ca aceste note să ajungă în instanţă”, a declarat Elena Udrea.

Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării, susţine că în 2011, fiind citat într-o cauză la DNA Alba Iulia, ar fi mers la Elena Udrea pentru a discuta despre această situaţie.

„Acolo am primit un bileţel cu ceea ce urma să fiu întrebat la DNA, bileţel primit de la doamna Udrea. (…) Nu am vrut să vorbesc până în ziua de astăzi despre asta dintr-un singur motiv. Consider că bunul simţ îmi impune să stau acasă şi să las justiţia să-şi facă treaba. Am crezut din prima secundă a noii mele vieţi că e onest să le spun procurorilor ce ştiu. (…) Însă în momentele în care informaţiile sunt eronate, mincinoase, iar realitatea este diferită, am simţit nevoia să strig”, a declarat Ştefan Lungu, la Antena 3 pe 2 noiembrie.

Fostul ministru a negat existenţa bileţelului.

Totodată, procurorii s-au opus la termenul de vineri în ceea ce priveşte localizarea pe teritoriul Republicii Moldova şi aducerea la audieri a martorului Iurie Ceban, solicitare care a venit din partea apărătorului lui Rudel Obreja, argumentând că martorul este oricum învinuit în alte dosare instrumentate în România şi va trebui să vină în ţară pentru că este în interesul lui. În opinia avocatului lui Rudel Obreja, audierea lui Iurie Ceban ar fi relevantă pentru soluţionarea cazului.

La termenul de vineri au fost patru foşti subalterni ai fostului ministru Ion Ariton şi fostul director general al SNTNG Transgaz SA Mediaş.

Instanţa urmează să se pronunţe atât cu privire la solicitarea formulată de apărarea Elenei Udrea, cât şi la cererea venită din partea avocatului lui Rudel Obreja şi a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 18 noiembrie, când urmează să fie audiaţi martorii Vasile Mihalcea, Alin Condoiu, Paul Mărăşoiu şi Daniela Prelipcean.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș exclamă după U Cluj – FCSB 1-0: „Gigi Becali a învățat fotbal! Reghecampf, euforie neargumentată”
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT