Adăposturile în caz de cutremur din Ploieşti, transformate în depozite pentru murături şi mobilă

Cele 93 de adăposturi în care populaţia ar putea fi direcţionată în caz de cutremur sau alte calamităţi, existente în Ploieşti, nu au mai fost igienizate de 9 ani, iar multe sunt inundatate sau transformate în depozite pentru mobilă şi murături.
Iulian Tudor
12 nov. 2016, 10:18
Adăposturile în caz de cutremur din Ploieşti, transformate în depozite pentru murături şi mobilă

În Ploieşti, potrivit datelor oficiale, există 93 de adăposturi speciale. Locuri în care oamenii ar putea fi trimişi în cazul unei calamităţi naturale sau cutremur. Cel puţin în acte, pentru că realitatea e diferită. Doar şapte dintre aceste adăposturi au instalaţii sanitare, iar în cinci dintre ele nu există nici măcar filtre de ventilaţie.

Cele mai multe adăposturi au o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, unul singur fiind de 400 de metri pătraţi, unul de 50 de metri pătraţi, trei care au 150 de metri pătraţi şi un altul de 80 de metri pătraţi. Potrivit autorităţilor, ultima igienizare în aceste adăposturi a fost făcută în urmă cu 9 ani.

„Ultimele igienizări s-au făcut în 2007, ele se află într-o stare acceptabilă, în fiecare an, de trei ore se efectuează operaţiunile de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie” a declarat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti, citat de Mediafax. 

Edilul spune că li s-a permis oamenilor să folosească adăposturile în scop propriu. Tocmai de aceea, unele locuri, care ar trebui să îi protejeze pe localnici în caz de cutremur, sunt acum boxe în care sunt puse murături sau mobilă.

„În momentul de faţă, pentru că legea este destul de permisivă, anumite spaţii au fost date către cetăţeni care şi-au organizat diverse lucruri acolo care însă au obligaţia ca într-un termen foarte scurt, în 24 de ore de la anunţarea unei situaţii de urgenţă, aceste spaţii să fie eliberate şi să revină destinaţiilor iniţiale” a mai declarat Adrian Dobre.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Transformare în stil Kim Kardashian pentru Georgina Rodriguez. Cum a apărut iubita lui Cristiano Ronaldo
Capital.ro
Limite la banii cash în diaspora. Plățile pe care românii din Italia le pot face doar cu cardul. În Spania, e de 5 ori mai strict
Playtech.ro
Pensionarii români care trăiesc în străinătate pot pierde asigurarea medicală din România. Ce trebuie să facă în termen de 15 zile
Adevarul
SURSE Leafa lui Nicușor Dan crește cu peste 1.000 de euro. Cât vor încasa premierul, miniștrii și parlamentarii
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Radu Banciu a spus unde ar fi jucat Cristiano Ronaldo dacă se năștea în România: ”Răspunsul e simplu”
MediaFlux
Horoscop 23 mai. Zodiile care trebuie să nu ia deloc decizii sâmbătă. Urmează o zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi