O femeie a fost rănită grav după ce a căzut de la etajul 6 al unui bloc aflat în construcţie

O femeie a fost rănită grav şi se află în îngrijirea medicilor SMURD după ce a căzut, sâmbătă după-amiază, de la etajul şase al unui bloc aflat în construcţie. Accidentul s-a petrecut în zona Centrului Vechi din Capitală, scrie Mediafax.
Ionela Marcu
12 nov. 2016, 15:09
O femeie a fost rănită grav după ce a căzut de la etajul 6 al unui bloc aflat în construcţie

În jurul orei 16.00 a fost făcut apelul la 112 de către o persoană care trecea pe lângă imobilul situat pe Calea Victoriei nr.2 şi care ulterior le-a povestit salvatorilor că a fost alarmat de un zgomot puternic. La faţa locului au fost trimise echipe de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov şi de la Poliţia Capitalei.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat pentru agenţia MEDIAFAX că a fost găsită o femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani, cu semne vitale, aceasta fiind preluată de medicii de pe cele două echipaje SMURD trimise la faţa locului.

Potrivit sursei citate, femeia a fost găsită la etajul doi al imobilului unde se afla după ce, din primele date, ar fi căzut de la etajul şase.

Aceasta a fost coborâtă cu ajutorul mai multor pompieri de la Detaşamentul Special de Salvatori.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răsturnare de situație: Alex Băluță refuză Poli Timișoara și semnează cu o contracandidată la promovare! Update Exclusiv
Capital.ro
Gheorghe Dincă nu se oprește. Criminalul din Caracal face o nouă mutare în instanță. Cum ar putea ieși din închisoare
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu banii tăi dacă îi ții la bancă în 2026. Explicația fenomenului financiar care afectează milioane de români
Adevarul
Ucraina îl umilește din nou pe Putin. Inovațiile ucrainenilor erodează avantajul numeric al Rusiei
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Horoscop 22 iunie. Ziua în care se încheie mai multe capitole importante pentru nativi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?