PNL a transmis Ministerului Muncii propunerile privind legea salarizării şi cere legea în trei săptămâni

PNL a înaintat Ministerului Muncii o serie de principii privind legea salarizării unitare, cerându-i ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, ca în maxim trei săptămâni să prezinte un proiect de lege plecând de la aceaste principii, a declarat, luni, liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu.
Iulian Tudor
14 nov. 2016, 13:14
PNL a transmis Ministerului Muncii propunerile privind legea salarizării şi cere legea în trei săptămâni

„(…) BPN a aprobat luni o serie de principii pe care se poate construi realist un asemenea proiect de lege (legea salarizării unitare-n.r.) În consecinţă, i-am cerut deja ministrului Muncii, Dragoş Pâslaru, ca urmare a deciziei Biroului Politic, ca în maximum trei săptămâni să vină cu reaşezarea proiectului de lege aşa cum l-a gândit Guvernul şi ministerul în baza acestor principii pe care noi le-am aprobat astăzi. În primul rând, grilele erau făcute pe 1 la 20, noi am spus de 1 la 13 între salariul minim şi salariul maxim”, a declarat Nicolăescu, afirmând că a avut discuţii cu Ministerul Muncii în mai multe rânduri privind această propunere, potrivit Mediafax.

Din punctul de vedere al liberalilor, proiectul de lege trebuie să fie făcut de guvern, dar trebuie să ţină cont de principiile înaintate de PNL, a spus Nicolăescu.

„Te rugăm frumos, guvernule pentru că este datoria ta să faci acest lucru să vii cu ele la Parlament”, a spus liderul deputaţilor PNL, afirmând că ministrul „a fost foarte încântat” de propunerea PNL.

Nicolăescu a spus că noul Parlament ar trebui să se reunească, în luna ianuarie, într-o sesiune extraordinară, pentru a dezbate acest proiect de lege şi pentru a-l aproba ca el să fie inclus în legea bugetului pentru anul 2017.

„Dacă nu vor prelua aceste principii probabil că va trebui să facem noi singuri de la PNL, să ducem până la sfârşit ce ne-am propus. Tot proiect de lege şi depus în Parlament aşa cum prevede legea”, a răspuns Nicolăescu, întrebat ce vor face liberalii dacă Guvernul nu va prezenta un proiect de lege.

Nicolăescu a mai spus că principalele direcţii în proiectul sunt Educaţia şi Sănătatea.

Liderul deputaţilor PNL a susţinut că legea propusă de PSD „a mărit inechităţile între categoriile sociale din sistemul public”.

„Concret, am făcut un calcul estimativ pe următorii patru ani (…) este vorba despre o creştere medie cuprinsă între 30% şi 40% şi care va duce la sfârşitul anului 2020 la realizarea unui salariu mediu pe economie de 4238 de lei, deci aproape 1000 de euro. Am calculat şi impactul necesar pentru aplicarea unui asemenea proiect de lege, el se va duce la aproximativ 23 de miliarde de lei pe cei patru ani, faţă de ceea ce propune PSD, peste 42 miliarde de lei”, a explicat Nicolăescu.

PNL a luat în calcul o creştere medie anuală economică de maxim 4% şi există un cadru legal pentru aplicarea principiilor propuse de liberali, a precizat Nicolăescu.

„Avem în vedere o creştere economică reală tocmai prin reducerea cu 7,5 puncte procentuale a fiscalităţii pe locul de muncă. Cu alte cuvinte de la 39,5 puncte procentuale cât sunt contribuţiile sociale astăzi vom scădea la 32, adică generalizăm cota unică – 16% angajat, 16% angajator. Avem în vedere ţintirea ajutoarelor de stat către întreprinderile mici şi mijlocii, deci către capitalul autohton, care produce locuri de muncă, impozite şi taxe, produce PIB. Totodată, dereglementarea şi debirocratizarea pe care le-am început din colaborarea cu Guvernul Cioloş şi automat le vom continua. De asemenea, impozitarea profitului realizat în România de toate tipurile de companii – ştiţi foarte bine despre transpunerea directivei europene în acest sens şi vom preveni acţiuni de externalizare a profitului din România”, a spus liderul deputaţilor PNL.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Gigi Becali a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe MM Stoica după ce a văzut schimbarea făcută de Mirel Rădoi: “De ce l-a scos?!”
Capital.ro
Decizie privind motorina. Ilie Bolojan anunță scăderea prețurilor la pompă: Acționăm în limita posibilităților
Playtech.ro
Cum devin proprietar dacă am doar o chitanţă de mână. Când e valabil acest act
Adevarul
Motorină premium mai ieftină decât cea standard la un mare lanț de benzinării: cum se explică anomalia
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
DOCUMENT | Gică Hagi s-a aflat în atenția unui club important din Premier League
MediaFlux
PAPARAZZI Soția lui Mircea Lucescu, gest de mare eleganță față de un cerșetor. Cum a fost surprinsă doamna Neli FOTO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj