Pensionarii au protestat din nou, în faţa Guvernului

Peste 100 de pensionari afiliați Federației Naționale Unirea a Pensionarilor din România au protestat, marţi, în fața Guvernului, principalul motiv fiind scăderea nivelului de trai.
Iulian Tudor
15 nov. 2016, 10:03
Pensionarii au protestat din nou, în faţa Guvernului

Președintele Federației Naționale Unirea a Pensionarilor din România, Dumitru Cojanu, a declarat că a trimis solicitări președintelui Klaus Iohannis și premierului Dacian Cioloș pentru a le spune pensionarilor ce pensii vor primi în 2017 și în următorii ani, potrivit Agerpres. De asemenea, Dumitru Cojanu a precizat că se așteaptă ca reprezentanții pensionarilor să fie primiți la Guvern pentru a discuta pe marginea revendicărilor.

Potrivit Federației, obiectivul adunării publice din 15 noiembrie îl constituie adâncirea stării de sărăcie și scăderea nivelului de trai din ultimii ani, ca urmare a reducerii puterii de cumpărare.

Pensionarii susțin că pensia reală este mai mică decât era în anul de criză 2009, din cauza înghețării pensiilor în anii 2010 – 2011 și a creșterilor medii de 2,8% din intervalul 2012 – 2016. Aceștia solicită calcularea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut, impozitarea pensiilor numai pentru suma care depășește salariul mediu brut, creșterea numărului de medicamente compensate și gratuite, creșterea valorii compensate a protezelor medicale și creșterea numărului de bilete de tratament, de la 220.000 la 400.000.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Împușcături în complexul Cosmopolis de lângă București, unde fosta concurentă de la Insula Iubirii a fost ucisă anul trecut
Fanatik.ro
Adevărul despre transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova: „Există interes, dar NU de la PAOK!”
Capital.ro
Ce se va întâmpla cu facturile la energie în această toamnă? Ilie Bolojan explică efectele crizei din vară
Playtech.ro
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii și persoanele cu dizabilități
Adevarul
O doctoriță româncă spulberă mitul eficienței nemțești: „E ca în România, mergi pe recomandări și cunoștințe”
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ALERTĂ! Tânăra din imagine este căutată de POLIȚIE după ce a... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, implicat într-un scandal monstru: ”S-au luat la bătaie și au rupt o ușă!”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind Volodimir Zelenski. Putin spune adevărul despre incidentul cu avionul președintelui Ucrainei
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului