Hillary Clinton are cu un milion de voturi mai mult decât Donald Trump. Democraţii vor să desfiinţeze Colegiul Electoral

O senatoare democrată americană a depus marţi un proiect de lege în vederea desfiinţării Colegiului Electoral prevăzut de Constituţie, argumentând că Donald Trump a fost ales preşedinte în pofida faptului că a obţinut mai puţine voturi decât Hillary Clinton, relatează AFP. Diferenţa de voturi populare dintre cei doi este un milion în favoarea ui Hillary Clinton, însă Donald Trump a obţinut voturile marilor electori, cele care contează.
Filip Stan
16 nov. 2016, 08:38
Hillary Clinton are cu un milion de voturi mai mult decât Donald Trump. Democraţii vor să desfiinţeze Colegiul Electoral

„Acesta este singurul mandat din ţară în care poţi obţine mai multe voturi şi pierde, cu toate acestea, preşedinţia”, a declarat Barbara Boxer, o senatoare din California, potrivit News.ro.

„Colegiul Electoral este un sistem depăşit şi antidemocratic care nu ne reflectă societatea modernă. El trebuie să fie schimbat imediat. Toţi americanii trebuie să aibă garanţia că voturile lor contează”, a subliniat ea.

De fapt, americanii au ales pe 8 noiembrie, stat cu stat, 538 de mari electori.

În 48 dintre cele 50 de state americane, este suficient ca un candidat să obţină cu un singur vot mai mult decât adversarul său pentru a primi toţi marii electori aflaţi în joc în statul respectiv, ceea ce distruge proporţionalitatea rezultatelor.

Prin acest joc de puzzle, Donald Trump a obţinut cel puţin 290 de mari electori, în timp ce Hillary Clinton a obţinut 232.

Însă democrata a obţinut, în total, cu aproape un milion de sufragii mai mult decât republicanul, deoarece, spre exemplu, în California, scorul mare de la urne – 61% din voturile exprimate – nu i-au adus niciun alt mare elector în plus decât dacă ar fi obţinut 51% din voturi.

Hillary Clinton a obţinut 61,8 milioane de voturi, în vreme ce Donald Trump a obţinut 60,8 milioane.

În 2000, democratul Al Gore a câştigat la rândul său votul popular, însă a pierdut alegerile în faţa lui George W. Bush.

Victoria lui Donald Trump a relansat, astfel, critici vechi faţă de acest sistem, prin care se cere instaurarea votului universal direct în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Peste 4,3 milioane de persoane au semnat o petiţie, pe site-ul change.org, prin care le cer celor 538 de mari electori să o aleagă pe Hillary Clinton – pe 19 decembrie -, când voturile lor vor fi numărate în mod oficial.

Însă marii electori din 26 de state sunt obligaţi, prin lege, să respecte verdictul urnelor, potrivit Arhivelor Naţionale, şi este extrem de rar ca ceilalţi mari electori „să nu se supună”.

Sute de amendamente constituţionale au fost propuse de decenii, însă fără vreun rezultat.

Amendarea Constituţiei necesită acordul a două treimi din voturile Congresului şi ratificarea din partea a trei sferturi din state.

Cel de al 45-lea preşedinte american a criticat el însuşi sistemul Colegiului Electoral în 2012, când l-a catalogat drept o „catastrofă”.

Însă Trump şi-a schimbat părerea marţi.

Preşedintele-ales a declarat, într-un mesaj postat pe Twitter, că acest „Colegiu Electoral este de fapt genial, deoarece pune în joc toate statele, inclusiv pe cele mai mici. Campaniile sunt foarte diferite!”.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu a intrat în direct după meciul de pe Arena Națională: „Dinamo s-a înțeles cu el, dar în ultima zi a mers la Craiova”
Capital.ro
ITP 2026. Obligatoriu pentru românii care fac Inspecția Tehnică Periodică a mașinii anul acesta
Playtech.ro
Poţi repara gardul comun pe propria cheltuială: ce scrie în lege, aşa scapi de amenzi
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Ilie Bolojan se gândește la demisie. De ce e nemulțumit premierul
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj